Dorohoi News Logo

Proiect educațional „ÎN DAR UN MĂRȚIȘOR” parteneriat Școala Profesională Specială „Ion Pillat” Dorohoi și Unitatea de Asistență Medico-Socială Suharău

Dorohoi-Ion Pillat

Mărțișoarele au un limbaj aparte-limbajul colorat și jucăuș prin care poți să-ți exprimi sentimentele fără să rostești cuvinte.

Din dorința de a oferi o mică bucurie în prag de primăvară, în data de 08 martie2019, elevii din clasa pregătitoare și clasa a VIII-a B de la Școala Profesională Specială „Ion Pillat” Dorohoi, au dăruit bătânilor din Unitatea de Asistență Medico-Socială Suharău un mic mărțișor.

Prin derularea Proiectului educațional „În dar un mărțișor” s-a urmărit: stimularea participării elevilor la acţiuni variate; formarea și externalizarea unor atitudini de auto-respect și respect pentru ceilalți, implicarea în acțiuni constructive, responsabilitate socială.

„Toată munca celor mici a fost recompensată prin „lacrimi de bucurie” venite din partea bătrânilor, iar prin Proiectul educațional „În dar un mărțișor”, copiii de la Școala Profesională Specială „Ion Pillat” Dorohoi, sub atenta îndrumare și supraveghere a profesorilor coordonatori: Apetria Gabriela, Diaconu Marina și Ilaș Ana-Maria, au reușit să aducă un zâmbet, un mărțișor și un moment de bucurie pentru vârstnicii îngrijiți în unitatea noastră. Pentru acest lucru asistații noștri împreună cu colectivul unității le mulțumește celor implicați în proiect și îi așteptăm pe viitor să ne mai bucure cu astfel de momente” au declarat, director Istrate Gheorghe și as. social Crihan Mihai Ciprian (Unitatea de Asistență Medico-Socială Suharău).

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web