Dorohoi News Logo

Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi premiat la Concursul European „Young People in European Forests” - FOTO

CNGG Dorohoi 05

Un premiu al II-lea, două premii III și o mențiune este palmaresul celor patru echipaje care au reprezentat Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi la Concursul European “Young People in European Forests” (CAEN, poz.22), organizat de ROMSILVA în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Palatul Copiilor Botoșani și Asociația ALUTUS.

Concursul şi-a propus, pentru România, următoarele obiective: conştientizarea în rândul elevilor şi a cadrelor didactice a valorilor cadrului natural european, educarea elevilor în ceea ce priveşte gestionarea durabilă a pădurilor şi a conservării biodiversităţii, implicarea tinerilor în proiecte comunitare.

La etapa I a concursului, care a avut loc în data de 18 aprilie 2019 la Palatul Copiilor Botoșani, organizator al etapei județene, Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi a fost reprezentat de patru echipaje a câte trei elevi din clasa a XI-a F, coordonați de prof. diriginte Monica Ifrim.

Echipajul alcătuit din elevii Bojescu Adina – Lavinia, Manea Ana – Maria și Cîrneală Petru a obținut Premiul al II-lea; echipajul alcătuit din elevele Loghin Raluca – Florentina, Miron Alexandra – Ionela și Moga Carina – Elena precum și echipajul alcătuit din elevii Ilaș Mădălina – Mioara, Tărnăuceanu Denisa – Alexandra și Ursachi Tudor – Marian au obținut Premiul al III-lea iar echipajul alcătuit din elevele Apetroaie Iasmina – Nicoleta, Dumitrașcu Georgiana – Ioana și Țului Ioana – Alina a obținut Mențiune.

Proba etapei județene a constat în rezolvarea unui test grilă, în limba engleză, alcătuit din 50 de întrebări despre caracteristicile pădurii și tipuri de pădure; forma de protecție a naturii, precum Parcurile Naturale /Naționale și Situri Natura 2000; specii de floră și faună tipice și excepționale în păduri; organizarea în silvicultură ale țărilor precum: Grecia, Austria, Estonia, Germania, Ungaria, Lituania, Polonia, Portugalia, România și Ucraina. (prof. Monica Ifrim, responsabil Comisia pentru promovarea imaginii școlii)

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web