În perioada 1-5 mai 2019, s-a desfășurat, la Oradea, Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă.
Cei peste 600 de elevi participanți au susținut joi, 2 mai, proba scrisă din cadrul concursului, după care, în zilele următoare, au vizitat diferite obiective religioase şi culturale din Oradea și judeţul Bihor.
Festivitatea de premiere a olimpiadei a avut loc sâmbătă, 4 mai 2019, la Catedrala Episcopală din Oradea. Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi a fost reprezentat la această competiție de Alexandra-Niculina Damian, elevă în clasa a IX-a la profilul Filologie Bilingv, îndrumată de Pr. Prof. Crețu Vasile Ionuț. Ea a obținut Premiul Special cu nota 9,45. (Foto: Basilica.ro)