Dorohoi News Logo

Concurs de oratorie pentru elevii de gimnaziu – „Vreau să fiu convingător!”, organizat la Dorohoi - FOTO

Vreau sa fiu convingator_01

„Retorica este arta cuceririi sufletului prin discurs!” (Platon) În mod cert, în situații de viață reală, comunicăm oral mai mult decât în scris, iar abilitatea de a vorbi în public și cu impact major asupra acestuia înseamnă inteligență socială, succes.

Suntem puși, în mod frecvent, în situația de a vorbi în fața celorlalți – elevii, la orele de curs, în susținerea unei opinii, în argumentarea unei opțiuni, la competițiile școlare; tinerii și adulții, atunci când susțin o teză de licență sau la un interviu, când vizează un loc de muncăetc, ceea ce constituie adevărate provocări ale lumii vii, contemporane. „Ce trebuie să spunem însă în astfel de circumstanțe?”, „Cum ne organizăm discursul?”, „Cum ne gestionăm inevitabilele emoții?”, „Cum ne cucerim audiența?”  Iată, la aceste întrebări căutăm răspunsuri care trebuie transpuse în practica comunicării orale.

În plus, la nivel mondial, este extrem de apreciat conceptul de public speaking (vorbire în public), care dobândește teren solid cu fiecare zi, constituind o prioritate pentru persoanele preocupate de dezvoltarea personală și de perspectiva unei inserții sociale și profesionale de succes.

Cunoscând beneficiile dezvoltării la elevi a abilităților oratorice, trei instituții de învățământ din municipiul Dorohoi – Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” (prof. coord. Bordianu Cristina), Școala Gimnazială Nr. 1(prof. coord. Predeanu Simona) și Clubul Copiilor Dorohoi (prof. coord. Miron Irina) au conceput un context de exersare și demonstrare a abilităților de vorbire în public, prin concursul „Vreau să fiu convingător!”. Concursul a avut loc la Clubul Copiilor Dorohoi, pe data de 12 iunie 2019, el implicând și o perioadă de inițiere, documentare și exersare. Grupul-țintă l-au constituit elevii claselor V-VIII.

Fiind un proiect – pilot, participanții au fost, de această dată, elevi din instituțiile de învățământ organizatoare, urmând ca proiectul să se extindă în edițiile următoare. 

Elevii participanți s-au pregătit pe baza unei tematici cuprinzând subiecte de actualitate și de interes pentru ei și societate (protejarea mediului, rolul școlii/al lecturii/al activităților extrașcolare/al competițiilor sportive în viața copiilor, rolul motivației în realizarea unui scop, voluntariatul, familia,experiențele Erasmus+, interculturalitatea, pericolele dependenței de computer, fenomenul de bullying, pro/contra uniformă în școli etc). În funcție de  subiect și de nivelul de vârstă, fiecare elev și-a construit, în mod creativ, o schiță de discurs, pe baza căreia a prezentat, într-un timp dat, argumente dintre cele mai interesante. 

Elevii au recunoscut faptul că exercițiul discursului în fața unui public a fost unul provocator și, în acest scop, în faza de pregătire, a trebuit ca ei să explorezediferite surse de documentare, să trieze informația, să o structureze, să exerseze exprimarea clară, concisă, coerentă, persuasivă; mai mult, a trebuit ca ei„să adune” curajul de a scoate la lumină din universul lor interior și de a verbaliza propriile idei,  învățând totodată și cum să-și depășească emoțiile inerente, fricile.

Esențiale pentru vorbitul în fața unui auditoriu sunt așadar:încrederea în sine, stăpânirea emoțiilor, stabilirea unei legături empatice cu auditoriul, identificarea unor modalități de prezentare a conținuturilor,  prin care atenția celor prezenți să fie captată pe tot parcursul discursului. 

La finalul concursului, s-au acordat diplome tuturor participanților, pe categorii de vârstă. 

Pornind de la premisa că vorbitul în public se învață (fiind o abilitate care se dobândește și se perfecționează în timp), cu cât începe mai repede acest exercițiu, cu atât există mai multe șanse ca elevii noștri să devină adulți încrezători în forțele proprii, cu o gândire disciplinată, comunicatori asertivi și persuasivi, implicați responsabil în dezvoltarea lor și implicit a societății în care trăiesc.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web