Dorohoi News Logo

„Zilele Armatei Române în Școli” sărbătorite și la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi – FOTO

Militari (6)

Ziua Armatei Române este sărbătorită în fiecare an pe data de 25 octombrie, dată la care acum 75 de ani forțele armate române eliberau de sub ocupația hortystă Transilvania de Nord, în urma desfășurării bătăliei de la Carei.

Dorind să prefațeze acest eveniment Centrul Militar Județean Botoșani – Biroul de Informare Recrutare, a organizat o activitate deosebită de orientare școlară prin prezentarea ofertei educaționale și profesionale a Ministerului Apărării Naționale în rândul elevilor Școlii Gimnaziale ,,Mihail Kogălniceanu” Dorohoi. La această activitate a participat și colonelul în rezervă Sergiu Neculai Balanovici care a ținut să prezinte semnificația zilei de 25 octombrie, captivând audiența prin cuvântul domniei sale. 

Drept parteneri în derularea acestei activități au fost: U.M. 01251 Botoșani, Academia Tehnică Militară ,,Ferdinand I”, Academia Navală ,,Mircea cel Bătrân”, Academia Forțelor Aeriene ,,Henri Coandă”, Academia Forțelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu”, Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene ,,Traian Vuia”, Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre ,,Basarab I” și Colegiul Național Militar ,,Ștefan cel Mare”. 

Reprezentanții acestor instituții militare le-au prezentat elevilor oportunitățile pe care le oferă profesia militară, procedurile ce trebuie urmate pentru admiterea în instituțiile militare de învățământ, precum și unele aspecte din activitatea specifică a Colegiului Național Militar ,,Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.

Elevii au prezentat un interes deosebit pentru cariera militară și, timid, au adresat câteva întrebări celor prezenți, primind răspunsuri prompte din partea celor prezenți la activitate. (a consemnat dir. prof. Luca Otilia-Stela și consilier educativ – prof. Ghebac Mihai-Ovidiu).

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web