Dorohoi News Logo

Recunoștință manifestată de către elevii Liceului Regina Maria Dorohoi - FOTO

proiect dn09

Considerând mulțumirea o trăsătură fundamentală în prezentul cotidian, Clubul de Jurnalism al Liceului „Regina Maria” Dorohoi (coord. șef al cluburilor de jurnalism al liceelor din Dorohoi Birta Andrei, coord. al clubului de jurnalism „Regina Maria” Burlacu Daniela) a organizat o activitate de celebrare a Zilei Recunoștinței, vineri, pe data de 15.11.2019.

Sărbătoare cu origini americane, Ziua Recunoștinței are drept reper mulțumirea (tradițional lui Dumnezeu) pentru bogăția recoltei din acel an.

„Scopul principal al activității de vineri a fost să ne determine să ne oprim pentru câteva clipe din tumultul existențial și să realizăm cât de binecuvântați suntem, cât de frumoasă este viața și câte minuni sunt in jurul nostru, iar noi le tratăm cu indiferență. Cred că sunt esențiale astfel de momente, mai ales în acest secol al lucrului făcut în grabă, al superficialității și al dezechilibrelor emoționale”, spune Burlacu Daniela, coordonator al clubului de jurnalism al Liceului “Regina Maria”.

În cadrul evenimentului, elevii participanți, alături de coord. Birta Andrei și prof. Foca Alina, au avut ocazia de a-și împărtăși gândurile și motivele de recunoștință, prin intermediul discuțiilor, jocurilor tematice, gustărilor și jocurilor de societate, legând prietenii.

(Paula Sticea, 
sursa foto: Tănăsucă Robert Ioan)

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web