Dorohoi News Logo

ROMÂNIE – COLȚ DE RAI, activitate desfășurată la Școlile Rădăuți-Prut, Păltiniș și Viișoara - FOTO

colt de rai 002

Da, România este cu adevărat un colț de rai pentru că este patria, este pământul strămoșesc, pentru care s-au luptat și s-au jertfit înaintașii. De aceea trebuie să fim mândri și să le cinstim memoria, să luptăm în continuare pentru a păstra țara curată, liberă și mai ales unită „în cuget și simțiri” Și totuși, astăzi, când trăim momente atât de dificile, există elevi care, deși colaborează din punct de vedere didactic în mediul online, reușesc să realizeze activităti dedicate unor evenimente istorice și nu numai. 

Săptămâna trecută, elevi din 3 școli, Școala Gimnazială Nr. 1 Rădăuți-Prut, Școala Episcop Doctor Partenie Ciopron Păltiniș și Școala Dimitrie Brândză Viișoara, și-au unit forțele pentru a marca un moment atât de important pentru noi, românii, ziua de 1 DECEMBRIE – ZIUA NAȚIONALĂ. Au fost îndrumați în realizarea cu succes a acestei activități de către doamnele profesoare Matei Ionela Carmen, Pușcașu Mihaela, Luchian Mirela, Matei-Popescu Luminița și Covaș Simona, cadre didactice la Școala Gimnazială Rădăuți-Prut și Ceică Cristina Luminița, cadru didactic la Școlile Păltiniș și Viișoara. 

Astfel, au fost realizate desene reprezentând tricolorul, stema, românași îmbrăcați în minunatele noastre costume populare, harta tricoloră a României, de către elevi din clasele V – VIII. La Școala Rediu, structură a școlii Rădăuți-Prut, micii patrioți din clasele I și a III-a au defilat țanțoși fiecare în casa lui, mândri îmbrăcați în costumele populare, cu drag confecționate de părinți și bunici. La Școala Primară Rădăuți–Prut, elevii claselor a II-a și a IV-a, au realizat un frumos proiect-tip filmuleț, numit sugestiv „O Românie a copiilor” în care sunt prezentate lucrările fiecărui copil. Au întocmit referate, compuneri și poezii închinate Zilei Naționale, precum cea realizată de elevul Gherasă Daniel Ionuț, clasa a VIII-a, Școala Rădăuți-Prut, și, pe care a intitulat-o sugestiv – „ROMÂNIE – COLȚ DE RAI”

România-i casa mea
Și deloc n-o voi lăsa
O voi ajuta mereu
Și n-o voi lăsa la greu

România-i colț de rai
De la Ștefan și Mihai
Și cât o să mai trăiesc
Să simt aer românesc

Țara mea eu o iubesc
Căci este pământ ceresc
De la Dumnezeu lăsat
Pentru-ai noștri români creat

Mândră este țara mea
Și frumoasă ca o stea
Pe oriunde ai umbla
Alta nu găsești ca ea

Ascultați românilor
Ce-mi doresc pe viitor
Să păstrați acest pământ
Căci este un loc sfânt.

Cum să nu îndrăgești acest pământ, cum să nu iubești această țară care ne dă asemenea copii talentați cu care, noi profesorii avem privilegiul de a lucra.

Talentate și mândre că sunt românce se dovedesc a fi și elevele Alupoaie Patricia și Ionescu Amalia care au recitat „Scrisoarea III” de Mihai Eminescu și au intonat cântecul patriotic „Treceți batalioane române Carpatii”

Indiferent de condițiile în care se desfășoară activitățile didactice, fie față în față, fie la distanță prin intermediul sistemului online, acești elevi dovedesc faptul că sunt conștiincioși, harnici, inventivi, cu o imaginație bogată și, mai ales cu dragoste de țară și gata oricând să cinstească țara și pământul strămoșesc.

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!!!!
LA MULȚI ANI, DRAGI ROMÂNI!!!

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web