Început în octombrie 2018, cu durata de 2 ani, proiectul VIVEZ VOTRE VIE! a fost finanțat în cadrul Programului ERASMUS +, Acțiunea Cheie 2- Cooperare pentru inovare și schimb de bune practici-Educație școlară, având numărul de referință 2018-1-PL01-KA229-050946_3 și un buget de 87.120 euro (desfășurat în parteneriat cu instituții școlare din Polonia, Grecia și Italia).
Scopul proiectului a fost atins, întrucât cei 30 de elevi ai colegiului, selectați din clasele IX-XII ca utilizatori înfocați ai telefonului/rețelelor sociale, și-au diminuat timpul petrecut în mediul virtual, consacrându-se mai mult activităților școlare și familiale.
Tema proiectului a fost una de actualitate, adicția tinerilor la rețelele sociale, iar proiectul și-a propus activități diverse, menite să-i deturneze de la aceste practici nesănătoase: sesiuni de informare cu temă, activități sportive și de grădinărit, întâlniri cu persoane cu experiență pentru a le împărtăși modalitatea de petrecere a timpului liber odinioară, activitate de formare cu Crucea Roșie pentru a cunoaște și altă utilitate a telefonului (modul de salvare a unei vieți, prin instalarea aplicației Manual de prim ajutor), activități artistice.
Au fost prevăzute 4 activități de învățare cu elevii, de câte 1 săptămână, derulate în fiecare țară parteneră. Dacă în România, Italia și Grecia activitățile s-au putut desfășura fizic, în Polonia activitatea s-a desfășurat online, dar fără căldura, atmosfera și emoțiile unei întâlniri tete-a-tete. Important este că elevii au cunoscut ambele experiențe, pentru a conștientiza și mai mult beneficiile comunicării reale.
Prof. Iulia Șlincu și Georgel Șlincu