Dorohoi News Logo

La a doua sesiune de Bac doar 18,14% dintre candidaţi au nivelul experimentat

bac sesiunea doi

Primele probe ale sesiunii august-septembrie din cadrul examenului de bacalaureat, şi anume probele de evaluare  a competenţelor de comunicare,s-au încheiat cu un procent destul de scăzut al candidaţilor care au obţinut nivelul experimentat.

La proba A de evaluare a competenţelor de comunicare în limba română, din totalul celor 11.909 elevi înscrişi s-au prezentat la examen 10.054 de candidaţi. Dintre elevii care au susţinut proba de competenţă în limba română 3774 de candidaţi (31,69%) au obţinut nivelul de competenţă mediu, 4119 de candidaţi (34,59%) nivelul avansat, în timp ce 2160 de candidaţi (18,14%) au obţinut nivelul de competenţă experimentat. Un singur candidat  a fost eliminat din examen din cauza faptului că a intrat cu aparatură electronică asupra sa.

La proba B de evaluare a competenţelor de comunicare în limba maternă, din totalul celor 291 de elevi înscrişi s-au prezentat la examinare 258 de candidaţi. Dintre aceştia, 29 de candidaţi (9,97%) au obţinut nivelul de competenţă mediu, în timp ce 105 candidaţi, reprezentând 36,8%, au obţinut nivelul de competenţă avansat. Nivelul de competenţă experimentat a fost obţinut de 124 de elevi, adică 42,61% din totalul celor care au susţinut acestă probă. La această probă de evaluare nu a fost înregistrat niciun caz de candidat eliminat din examen.

Luni, 29 august 2011, încep probele scrise ale sesiunii de toamnă a examenului de bacalaureat. Prima probă pe care candidaţii o vor susţine este proba E, la limba şi literatura română pentru care s-au înscris 62.348 de candidaţi. (DorohoiNews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web