Îmbrăcați în straie populare, elevii Școlii ,,Mihail Sadoveanu” din Dumbrăvița și ai Școlii ,,Ștefan cel Mare” din Ibănești, au prezentat un program artistic cu ocazia Zilei Naționale a României.
Prin interpretări de cântece patriotice și recitări de versuri, aceștia și-au exprimat dragostea de neam și de țară, mândria de a fi român și de a fi urmașii unor bravi eroi. De asemenea, elevii din fiecare clasă, îndrumați de învățători și profesorii diriginți, au participat la o activitate extrașcolară organizată de Primăria Comunei Ibănești, intitulată ,,România Mea”, în care copiii și-au putut prezenta creațiile plastice.
Activitățile s-au desfășurat la Căminul Cultural al Localității Ibănești, programul fiind deschis prin cântarea Imnului Național.
„Cu ocazia împlinirii a 103 ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918, ne-am reunit pentru a sărbători cum se cuvine această zi deosebit de importantă pentru noi toți. În conştiinţa tuturor ibăneștenilor, 1 Decembrie este simbolul naşterii României. Să nu uităm că beneficiem de roadele luptei înaintaşilor noştri, de libertatea, credinţa şi unitatea celor care au scris cu jertfă numele neamului românesc în lume. Să cinstim faptele înaintașilor și să ne ridicăm la înălțimea moștenirii! Este o obligație! Putem concluziona în urma celor vizionate și prezentate, că Marea Unire a fost si va rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei țării noastre, iar măreția actului de la 1 Decembrie stă în faptul că desăvârșirea unității naționale este fapta istorică a întregii națiuni, realizată într-un elan râvnit cu putere. Pe lângă programele școlare, vă rog să nu minimalizați nevoia de a ne iubi patria și pământul strămoșesc. Iubiți-vă țara în fiecare zi și nu risipiți timpul în favoarea lucrurilor mărunte. Mulțumim, iubiți elevi pentru munca pe care ați depus-o pentru a da Glorie acestui moment! Mulțumim, stimați profesori pentru îndrumarea oferită cu drag elevilor dumneavoastră! Mulțumim, dragi părinți!
La mulți ani Ibănești!
La mulți ani Români!
La mulți ani România!
NOI suntem IBĂNEȘTIUL!”, a afirmat Primarul Comunei Ibănești, Romică Magopeț.