Dorohoi News Logo

Corpul secundar al Colegiul Naţional Grigore Ghica este un pericol pentru elevi

danielaazoicai

Conducerea Colegiului Naţional „Grigore Ghica” din Dorohoi încearcă să găsească o soluţie pentru problemele localului secundar al insituţiei. Liceul a făcut mai multe demersuri din 2007 până în prezent  la Primărie şi la Consiliul Local pentru a putea fi sprijiniţi în realizarea unui proiect prin care să se înlocuiască sau să se reabiliteze acest local de şcoală.
 
Corpul secundar, aflat lângă sala de sport a Colegiului reprezintă un real pericol pentru elevi, în sensul că sistemul de încălzire este cu sobe, sobele sunt vechi şi nu prezintă siguranţă în funcţionare, sistemul electric de asemenea este deteriorat, planşeul ce desparte etajele este şubred şi ar putea ceda, iar părţi din structură se află în pericol de prăbuşire.

Până în 2008, localul nu a avut nici măcar baie corespunzătoare. Aceasta a fost reabilitată prin ajutorul oferit de omul de afaceri M. Valentin care le-a asigurat celor de la liceu renovarea, racordul la apă, la canalizare, termopane şi tot ce a ţinut de baia exterioară.

Problemele în localul de jos au rămas însă aceleaşi. Părinţii sunt nemulţumiţi şi au depus  la sfârşitul anului şcolar, în luna iunie un dosar cu semnături la Primăria Dorohoi prin care solicitau înlocuirea localului în cauză. Conducerea a oferit şi alte alternative pentru a asigura condiţiile necesare de studiu elevilor săi. În  2008 s-a discutat despre relocarea claselor care învăţau la corpul secundar într-un spaţiu al Şcolii Generale nr. 5, spaţiu în care s-a mutat însă Primăria. Spaţiul situat în vechea bibliotecă a fost ocupat de arhiva Primăriei, iar Colegiul a trebuit să îşi lase elevii în acelaşi loc, respectiv localul de jos.

Îngrijorată de soarta elevilor care vrând, nevrând vor trebui să înveţe acolo, Dana Azoicăi, director al Colegiului Naţional „Grigore Ghica” ne-a declarat: „Am depus acest dosar cu semnături la Primăria Dorohoi, însă până în acest moment nu am primit niciun răspuns. Ca director, eu consider că, domnul primar şi administraţia locală nu cred că este interesată de condiţiile în care învaţă copiii de la Colegiu având în vedere că de 4 ani ne rugăm fie să înlocuiască acest local, fie să ne ajute cu fonduri pentru reabilitare sau chiar să ne ajute să obţinem fonduri europene pentru construirea unui nou corp.  Elevii de la Ghica, clasele care vor fi repartizate la localul de jos, vor rămâne acolo; nu avem altă soluţie. Însă trebuie să se ştie că pericolul de epidemii, prăbuşire şi accidente nu a dispărut”. (DorohoiNews.ro, Adriana D.)

Autor: DorohoiNews

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web