Preșcolarii Grădiniței cu P. P. „Albă ca Zăpada” structură a Școlii „Ștefan cel Mare” Dorohoi au fost beneficiarii activităților din cadrul proiectului național – „Fii responsabil pe stradă! - Ora de educație rutieră la grădiniță” - proiect derulat în parteneriat cu Poliția Română și Walt Disney, destinat copiilor cu vârsta de 4-6 ani.
Aceștia sub îndrumarea educatoarelor, a domnului agent șef Apostol Ionuț din cadrul serviciului Poliției Rutiere Dorohoi au reușit să realizeze o serie de jocuri și activități interactive prin călătoria din lumea regulilor de circulație incluse în broșurile primite în dar de la Asociația E.D.I.T.
Activitatea de evaluare a cunoștințelor însușite a fost realizată într-un ambient deosebit prin parcurgerea unui traseu aplicativ, debutând cu traversarea străzii de către „micii pietoni” participanți la trafic, pe trecerea de pietoni, la culoarea corespunzătoare a semaforului, a continuat cu răspunsurile oferite prin dezlegarea ghicitorilor, alegerea imaginilor corecte, recunoașterea unor semne de circulație de la „ruleta întrebărilor”, finalizându-se cu interpretarea cântecului „Semaforul vesel” și binemeritata recompensă dulce și diploma de la „Grădinița Piticilor”.
Parcurgerea traseului a fost un motiv de bucurie pentru cei mici demonstrând astfel importanța aplicării practice a teoriei. Astfel, deși poate părea mică, vârsta preșcolară este potrivită ca cei mici să învețe regulile de circulație cele mai importante, copiii învățându-le prin joc și prin activități variate.
Pentru reușita activității mulțumim Asociației E.D.I.T., dnei director prof. Trăenița Buhaschi, conducerii Poliției Dorohoi, personalului din cadrul Serviciului Poliției Rutiere și nu în ultimul rând părinților preșcolarilor. (prof. Maria Enache – responsabil G.P.P. „Albă ca Zăpada”)