În acest sfârșit de săptămână, cei mai buni elevi din țară participă la etapa națională a Olimpiadei de Tehnologia informației și a comunicațiilor. Printre ei se regăsește și Mădălin Neaună, elev în clasa a IX-a, specializarea matematică-informatică, la Liceul Regina Maria, coordonat de dl. profesor Bogdan Amarie.
După ce și-a exersat abilitățile informatice la etapa națională a Olimpiadei de Informatică, desfășurată la începutul lunii aprilie, Mădălin a obținut locul I și la etapa județeană a olimpiadei de TIC și acum concurează pentru a demonstra că poate fi între cei mai buni din țară la secțiunea C Sharp.
Comisia Centrală a Olimpiadei, reunită la Cluj, are în componență, și doi dintre profesorii de informatică de la Liceul Regina Maria, Bogdan Amarie și Petru-Simion Opriță, pentru care pregătirea copiilor pentru înalta performanță a devenit o misiune asumată cu succes și dăruire.
„Mă bucură că am parte de asemenea elevi în contextul acesta atât de dificil și, mai ales, am satisfacția că munca și implicarea, a mea și a elevilor mei, este încununată de astfel de rezultate. Mădălin este un copil pasionat de acest domeniu, este abia în clasa a IX-a, de aceea sunt convins că este capabil să progreseze și să ajungă foarte sus.”, a declarat pentru Dorohoinews, prof. Bogdan Amarie).
Îl felicităm pe Mădălin și sperăm să revină acasă cu un premiu și cu o motivație în plus pentru competițiile viitoare!