Dorohoi News Logo

Cu telefonul lângă penar

telefoane-copii

Vârsta la care părinţii le cumpără celor mici un telefon mobil a scăzut în ultimii ani. Copiii moderni nu-şi mai doresc biciclete sau cărţi, ci telefoane mobile. Puştii de azi folosesc celulare performante de la vârste fragede, chiar dacă riscurile asupra dezvoltării lor sunt mari.

Ghiozdanul celor mici s-a modificat în ultimii ani, iar şcolarii care pleacă de acasă cu geanta burduşită de cărţi şi de caiete, cu sandvişul în pachet şi cheia atârnată de gât au dispărut. În locul lor au apărut şcolarii high-tech, pentru care telefonul mobil nu mai reprezintă un secret. Vârsta la care părinţii le cumpără celor mici un telefon mobil a scăzut în ultimii ani, iar un studiu britanic a arătat că, în medie, copiii au primul telefon mobil de la 9 ani. Adulţii iau decizia de a-i dota pe cei mici cu un mobil din nevoia de a le controla activitatea în momentele în care părinţii sunt la muncă, iar copiii la şcoală. Într-o eră dominată de gadgeturi, comunicarea permanentă este considerată mai importantă decât riscurile care apar în cazul copiilor obişnuiţi prea devreme cu tehnologia. (DorohoiNews.ro)

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web