Dorohoi News Logo

Rezultate marcante obținute de elevi din Dorohoi la Olimpiada națională „Tinerii dezbat” - FOTO

tinerii dezbat 08

Olimpiada națională de argumentare, dezbatere și gândire critică ”Tinerii dezbat”, faza națională, s-a desfășurat în perioada 11-17 iulie 2022, la Piatra-Neamț, iar în perioada imediat următoare a avut loc și selecția pentru lotul lărgit de participanți la faza internațională.

Din județul Botoșani au participat la această competiție 12 elevi care au format câte două echipe de Avansați și două echipe de Începători, fiind însoțiți de doamna profesor Monica Ifrim.

Astăzi, la sediul Inspectoratului școlar județean Botoșani a fost organizat un eveniment de valorizare a rezultatelor obținute și de recunoaștere a meritelor elevilor și profesorilor care fac cinste județului nostru. De asemenea, elevii participanți au mulțumit profesorilor lor și conducerii Inspectoratului școlar pentru toată susținerea. Sabina a spus că este ”foarte bucuroasă că ajuns până la acest nivel, că a fost o săptămână plină de bucurii, că și-a depășit limitele, că a dovedit că ”pot” este mai mult decât un cuvânt”.

Ioan a evidențiat faptul că ”efortul a fost major și continuu, pe parcursul fiecărei zile și în finală, iar starea de competitivitate a rămas la înalțime, deși a concurat și conlucrat, în permanență, cu spiritul de fair-play”.

Doamna profesor Monica Ifrim a apreciat eforturile și calitățile elevilor, seriozitatea și implicarea, modul de comportare și de lucru, pe tot parcursul competiției, finalizându-și discursul emoționant astfel: ”Niciodată n-am fost mai mândră să reprezint județul la această competiție ca anul acesta, alături de voi toti”.

Doamna profesor Daniela Epurianu a remarcat faptul că ”elevii sunt cu totul altfel decât acum 10 ani”, că este ”foarte mândră de ce înseamnă ei ca echipă, de ce au devenit: echipa câștigătoare se autoguvernează, are deja în palmares nu doar rezultate la nivel național, ci și o competiție nouă, născută aici, la Botoșani, cu o largă participare și autofinanțată”.

La încheierea fazei naționale a olimpiadei, la nivel Individual, avem doi elevi selectați pentru a face parte din lotul lărgit al României pentru etapa mondială - Campionatul Mondial WSDC/WORLD SCHOOLS DEBATING CAMPIONSHIOS - EDIȚIA 2023: elevul Oroșanu Ioan și eleva Kohut Sabina-Maria, ambii de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Botoșani.

Locul I în clasamentul Individual pe vorbitori Avansați: Oroșanu Ioan
Locul II în clasamentul Individual pe vorbitori Avansați: Șovan Eduard
3 Mențiuni în clasamentele Individuale pe vorbitori: Kohut Sabina-Maria, Zaharia Sebastian-Paul, Acatrinei Alessia-Ioana

Din 43 de echipe la Avansați, județul nostru a obținut locul II național, datorită prestației impecabile a elevilor Oroşanu Ioan, Şovan Eduard-Ovidiu, Kohut Sabina-Maria, coordonați de domnul profesor Liviu Orest Huțanu, de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Botoșani.

La începători, una dintre echipele județului nostru s-a clasat pe locul III, din 57 de echipe participante la competiție, echipa fiind formată din elevii: Zaharia Sebastian-Paul, Budeanu-Mihalachi Daria, Acatrinei Alessia-Ioana, coordonați de doamnele profesor Carmen Dulgheriu și Irina Siminiceanu, de la Colegiul Național ”A. T. Laurian” și Liceu de artă ”Ștefan Luchian” Botoșani.

Din Comisia Centrală au făcut parte și doamna prof. Petrune Livia, doamna prof. Epurianu Daniela, domnul prof. Octav Paul, iar Membru al Comisiei de selecție a lotului național în vederea participării României la Campionatul Mondial a fost doamna prof. Epurianu Daniela.

Felicitări tuturor elevilor și profesorilor, mulțumiri pentru modul în care i-ați pregătit și îndrumat până să ajungă la acest nivel de performanță!

Participanţi la etapa naţională „TINERII DEZBAT”

Avansaţi
Pintilei Sara – Colegiul Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi, clasa a XI-a
​​​Prof. Ifrim Monica
Oroşanu Ioan – Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani, clasa a XI-a
​​​Prof. Huţanu Liviu-Orest
Şovan Eduard-Ovidiu – Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani, clasa a XI-a
​​​Prof. Huţanu Liviu-Orest
Kohut Sabina-Maria – Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani, clasa a X-a
​​​Prof. Huţanu Liviu-Orest
Ungureanu Andreea-Cristina – Colegiul Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi, clasa a XI-a
​​​Prof. Ifrim Monica
Grefu Francesca-Maria – Colegiul Naţional „A.T. Laurian” Botoşani, clasa a XII-a
​​​Prof. Tanasă Ana-Gabriela

Grupări:
Grupa I: Pintilei Sara, Ungureanu Andreea-Cristina, Grefu Francesca-Maria
Grupa II: Oroşanu Ioan, Şovan Eduard-Ovidiu, Kohut Sabina-Maria
 
Începători
Zaharia Sebastian-Paul – Colegiul Naţional „A.T. Laurian” Botoşani, clasa a IX-a
​​Prof. Dulgheriu Carmen
Budeanu-Mihalachi Daria – Liceul de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani, clasa a XI-a
​​Prof. Siminiceanu Irina
Acatrinei Alessia-Ioana – Colegiul Naţional „A.T. Laurian” Botoşani, clasa a IX-a
​​Prof. Dulgheriu Carmen
Vicoleanu Diana-Alexandra – Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoşani, clasa a X-a
​​Prof. Manolache Cristina
Dumitriu Irina-Elena – Liceul de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani, clasa a IX-a
Prof. Siminiceanu Irina
Scripniciuc Andreea-Nicoleta – Colegiul Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi, clasa a X-a
​​Prof. Pavel Daniela
 
Grupări:
Grupa I: Zaharia Sebastian-Paul, Budeanu-Mihalachi Daria, Acatrinei Alessia-Ioana
Grupa II: Vicoleanu Diana-Alexandra, Dumitriu Irina-Elena, Scripniciuc Andreea-Nicoleta

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web