Dorohoi News Logo

„Oamenii frumoși din Dorohoi” – Mesajul SEPI după organizarea JBOI 2022 la Dorohoi

JBOI (3)

Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI) în parteneriat cu Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Primăria Dorohoi și Liceul „Regina Maria” Dorohoi au organizat în perioada 28 august - 3 septembrie, în Municipiul Dorohoi, a XVI-a ediție a Junior Balkan Olympiad in Informatics(JBOI).

Așa ar suna știrea seacă, legată de un eveniment absolut remarcabil, a doua competiție internațională de informatică organizată de România în cei mai puțin de doi ani de existență a SEPI.

După European Junior Olympiad in Informatics(EJOI) eveniment organizat în format on-line la Ploiești toamna trecută, JBOI este prima competiție internațională marca SEPI organizată cu prezență fizică.

Când vorbim despre JBOI, trebuie să spunem că, respectând meritele fiecărui partener implicat, ME și ISJ Botoșani si-au îndeplinit exemplar îndatorirea legală iar SEPI misiunea asumată odată cu înființarea sa. Meritele și mulțumirile sunt firești pentru că fiecare dintre aceste instituții au făcut ceea ce trebuia făcut.

Totuși în această ecuație a intervenit o variabilă care a schimbat cu totul fața JBOI 2022. Este vorba de implicarea totală a unei comunități locale incredibile. Practic Municipiul Dorohoi a declarat mobilizare generală pentru buna desfășurare a JBOI.

SEPI a început negocierile cu Comitetul Internațional BOI pentru organizarea JBOI având drept reper experiența organizării la Dorohoi a Taberei de pregătire și selecție a Lotului Național de Informatică din 2019 și oferta fermă a comunității dorohoiene de a organiza un eveniment internațional în domeniul informaticii competiționale.

La finalul JBOI, toți cei prezenți la Dorohoi, concurenți și leaderi din cele 11 țări participante și membri ai Comitetelor Științific și Tehnic JBOI au trăit sentimentul apartenenței la această comunitate fantastică : OAMENII FRUMOȘI DIN DOROHOI.

Începând cu primarul Dorin Alexandrescu și viceprimarul Cristian Dogaru, cu conducerea Liceului ”Regina Maria” - dir. prof Gabriela Bolohan și dir. adj. prof Ciobanu-Ilucă Cristina-Nicoleta, continuând cu voluntarii și organizatorii competiției, profesori și elevi dorohoieni, culminând cu cel pe care îl considerăm omul cheie al JBOI, colegul și prietenul nostru prof. Simion-Petru Opriță, toți dorohoienii, cu mic cu mare, au reușit să arate că acolo unde sufletele oamenilor sunt frumoase și binecuvântate, lucrurile pe care le înfăptuiesc sunt uimitoare și de excepție.

Să luăm, spre exemplu, un copil, sufletul echipei de voluntari și maestru de ceremonii la festivitățile de deschidere și de premiere ale JBOI.  Alexandra-Petruța Carp, având în umbră sprijinul d-lui prof Andrei Birta și o întreagă echipă, a reușit să facă din momentele festive ale JBOI clipe de neuitat pentru cei prezenți. Chiar și cei mai buni în realizarea unor astfel de momente ar putea lua lecții de la Petruța, Andrei și echipa lor.

Ar fi atât de multe de spus despre ce au reușit acești oameni și atât de nedrept față de cei care nu ar fi amintiți, încât, este mai bine să lăsăm imaginile să vorbească.

Vă mulțumim, OAMENI FRUMOȘI DIN DOROHOI, pentru faptul că am simțit că suntem dorohoieni pentru câteva zile și că vom rămâne dorohoieni în suflet de acum înainte !!!!

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web