Directorii de şcoli şi licee din judeţ trebuie să asigure condiţiile necesare pentru începerea anului şcolar în condiţii optime.
Pe lângă regulile deja ştiute, inspectorul şcolar general, prof. dr.Ada Macovei a solicitat ca deschiderea anului şcolar, pe 12 septembrie 2011, să înceapă obligatoriu cu intonarea Imnului Naţional al României. De asemenea, tot în prima zi de şcoală va fi sustinutã o slujbă religioasã de maximum 15 minute, cu preoţii din parohia şcolii. Aceasta este solicitarea Înalt Preasfintitului Mitropolit Teofan, care a fost exprimată la consfãtuirea cu inspectorii de religie desfăşurată ieri, 7 septembrie, la Botoşani. (DorohoiNews.ro, Mădălina O.)
Autor: DorohoiNews.ro