Dorohoi News Logo

Zilele Erasmus celebrate la Colegiul Ghica - FOTO

Ghica 10

Ajunsă la a șasea ediție, inițiativa ErasmusDays 2022 ne-a prilejuit ocazia de a împărtăși rezultatele și impactul proiectelor Erasmus+ derulate în colegiul nostru, dar și cele viitoare, realizabile tot sub aceeași marcă, Erasmus. 

În data de 13 octombrie, în Aula colegiului a avut loc o întâlnire a reprezentanților elevilor din clasele IX-XII, în care beneficiarii proiectelor Erasmus și-au împărtășit experiențele și le-au stârnit interesul colegilor prezenți. 

În perioada 21.03-01.04.2022 s-a desfășurat proiectul „Perspective și experiențe profesionale în IT – Programarea paginilor WEB”; 21 de elevi de la specializarea matematică-informatică au beneficiat timp de 2 săptămâni de formare în cadrul companiei Alfatraining din Karlsruhe, dezvoltându-și, competențele profesionale în domeniul IT (coordonator, prof. Iulia Șlincu). De asemenea, dna profesoară de informatică, Cristina Drăghici, a efectuat activități de job-shadowing în vederea implementării unui CDȘ la disciplina informatică pentru următorii ani școlari.

În același an școlar, 18 elevi de la specializarea matematică-informatică s-au perfecționat pe tema MOBILE APPS la compania parteneră (V-ART) din Sevilla, Spania, timp de 2 săptămâni  (5-16 iunie 2022), împreună cu profesorul titular de informatică (coordonator, prof. Drăghici Cristina). De asemenea, și 17 dintre profesorii colegiului au avut parte de formare profesională în Portugalia (oferită de Asociația Dominou, EDU2GROW), în scopul îmbunătățirii competențelor digitale, de multiculturalitate, interculturalitate și multilingvism sau ale celor manageriale (coordonator, prof. Pavel Daniela).

Așadar, care sunt avantajele proiectelor Erasmus pentru elevi și profesori? Acestea oferă o modalitate eficientă de abordare a educației în secolul XXI; permit creșterea calității activităților de învățare desfășurate cu elevii; cresc motivația elevilor pentru învățare/cunoaștere; permit cunoașterea altor sisteme de învățământ, sporesc formarea competențelor de comunicare într-o limbă străină, creează legături  între educația formală, învățarea non-formală şi formarea profesională. 

Aceste beneficii se vor perpetua în colegiul nostru prin derularea celorlalte proiecte Erasmus din cadrul celor două acreditări: pe domeniul Educație școlară (25 de elevi și 7 profesori vor participa la cursuri timp de 5zile) și VET (20 de elevi de la profilul matematică-informatică +1 profesor de informatică).

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web