International Youth Math Contest (IYMC) este un concurs de matematică internațional, unde se pot înscrie elevii de liceu (orice clasă) sau studenții, din orice țară. Concursul are 3 etape: calificarea, semifinala si finala. Sunt nenumărate premii, chiar și in bani, totalul premiilor fiind de 700$.
Concursul pune accent pe vârsta celui ce participă. Prima rundă, cea de calificare, conține 5 probleme. Pentru a ajunge în semifinală trebuie rezolvate 3 probleme (dacă ai sub 18 ani) sau 4 (dacă ai peste 18 ani) din totalul de 5. În semifinală , numărul total de probleme este 8. 3 dintre ele au dificultate scăzută, 3 sunt pentru avansați, iar 2 probleme depind în totalitate de soluțiile creative pe care le găsești. Ai la dispoziție 4 zile să rezolvi câte probleme poți, obținând măcar 22 de puncte (sub 18 ani) sau 30 de puncte (peste 18 ani). Dacă reușești să te califici în etapa finală, aceasta consistă dintr-un test grilă cu 20 de probleme, unde ai la dispoziție 60 de secunde pentru fiecare problemă. Această etapă ar trebui să se desfășoare în școala din care provii, cu un profesor supraveghetor.
În acest concurs e necesară cunoașterea matematicii la un nivel mai ridicat. Problemele pot varia: geometrie de clasa a 8-a, trigonometrie, funcții, calcul de expresii, progresii aritmetice, matrici, limite și integrale. Se folosesc diferite teoreme și rezultate matematice: Suma lui Gauss, Teorema 30-60-90, Teorema Cayley-Hamilton, Limite remarcabile, Limite uzuale, Regula lui l'Hôpital.
În ziua de 17 noiembrie 2022 a avut loc semi-finala concursului. În urma acesteia, eleva Plamadă Bianca-Elena, din clasa a XII-a A la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi a reușit să se califice în finală.
„Parcă încă nu îmi vine să cred! Semi-finala a avut o dificultate atât de sporită încât nu mă gândeam că e posibil să trec mai departe. Totuși uite-mă aici! Sunt foarte fericită și abia aștept să văd cum mă voi descurca în finală! Vreau să le mulțumesc părinților mei pentru susținerea lor necondiționată și doamnei mele profesoare, Stegaru Viorica, pentru îndrumare. Îmi mulțumesc și mie insămi pentru că nu mi-am pierdut ambiția. Nu aș fi putut ajunge aici fără voi și fără muncă!”
Finala va avea loc pe data de 13 decembrie 2022.