Dorohoi News Logo

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 sărbătorită la Școala Cornerstone - FOTO

Cornestone 01

Ca în fiecare an, la început de decembrie, Școala Cornerstone se îmbracă în haine de sărbătoare, alături de românii de pretutindeni.

În școala noastră elevii, îndrumați de cadrele didactice, având alături părinți și voluntari ai Asociației Hope for the Children International, au aniversat cel mai important eveniment al istoriei noastre: Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Ziua Naţională este importantă pentru elevi, ca și pentru toți românii, având o semnificaţie istorică deosebită. Insuflarea dragostei pentru trecutul poporului român, realizările istorice şi culturale, precum şi personalităţile pe care le-a dat acest popor de la începuturile sale şi până în prezent, sunt doar câteva dintre subiectele care au fost abordate cu ocazia acestui eveniment. 

Încă din clasele primare elevilor le sunt prezentate date referitoare la istoria şi strămoşii noştri. Ziua Naţională este un bun prilej pentru discutarea subiectelor legate de istorie, punându-se accentul pe dezvoltarea sentimentelor de dragoste şi respect pentru ţara noastră, pentru poporul român, precum și pentru realizările strămoşilor, pentru obiceiurile şi tradiţiile transmise din bătrâni. 

Astfel, activitățile au avut ca scop sărbătorirea României de ieri și de azi, prin evocarea momentelor Unirii și a celor care au contribuit la realizarea ei, prin prezentarea conceptului de Familie Regală, prin realizarea unor desene cu provinciile României și stemele lor, prin confecționarea unor ecusoane, dar și prin realizarea unei machete reprezentând harta țării și formele ei de relief.

De asemenea, elevii au confecționat simboluri specifice Zilei Naționale, au pictat în culorile drapelului, au intonat cantece și au recitat poezii istorice. Activitățile dedicate Marii Uniri s-au încheiat cu un program artistic susținut de corul școlii, finalizat cu Hora Unirii cântată de toți cei prezenți.
Urăm tuturor românilor „La mulți ani”!

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web