Dorohoi News Logo

Schimbare majoră în educație. Absolvenții liceelor pedagogice nu ar mai putea să predea în școli

3

Potrivit unor modificări de lege, absolvenții liceelor pedagogice vor mai putea preda doar în grădinițe și creșe.

Liceele pedagogice nu vor mai avea specializarea de educator-învățător, ci doar pe cea de educator-puericultor, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar.

Dacă modificarea intră în vigoare, liceenii formați în liceele pedagogice vor putea preda doar copiilor din creșe și grădinițe. Până acum, liceele pedagogice aveau și specializarea de educator-învățător.

Experții din partidele din coaliția de guvernământ vor lucra cu Ministerul Educației la noile legi până la 1 februarie 2023. Apoi, proiectele ar urma să treacă prin Guvern până la 15 februarie, iar Parlamentul să aprobe legile Educației Deca până pe 15 martie.

Articolul 52, alin. (2) stabilește că liceele pedagogice vor avea specializările de educator-puericultor și instructor de educație extrașcolară.

„(2) Unităţile de învăţământ în care se organizează învăţământ pedagogic preuniversitar sunt unităţi de învăţământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învăţare-evaluare şi practica pedagogică, pentru specializările din cadrul filierei vocaţionale: educator-puericultor, instructor de educaţie extraşcolară.

„Prin absolvirea cu diplomă a specializării educator-puericultor din cadrul filierei vocaţionale, profil pedagogic, se consideră îndeplinite condiţiile de formare psihopedagogică şi de calificare necesare ocupării funcţiei didactice de educator-puericultor, educator educaţie timpurie, educatoare/educator", se arată articolul 3 din lege, potrivit edupedu.ro.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web