Începând cu data de 17 ianuarie 2023, elevii şcolii noastre beneficiază de pachet alimentar zilnic (sandwich şi fruct), ca urmare a punerii în aplicare a prevederilor OME nr.6190/1.11.2022 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului educației nr. 5.369/2022 privind aprobarea listei unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor și a unităților-pilot în care se implementează Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar, numărul de beneficiari și sumele alocate pentru finanțarea programului în anul școlar 2022 - 2023, în care Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi este inclusă ca și unitate-pilot.
După semnarea contractului de către Primăria Municipiului Dorohoi cu furnizorul, toţi elevii şcolii vor primi zilnic pachete alimentare până la finalizarea cursurilor anului şcolar.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani şi Primăria Municipiului Dorohoi vor monitoriza derularea programului în unitatea de învăţământ.
Avem certitudinea că, implementarea acestui program de acordare a suportului alimentar va contribui la creşterea calităţii serviciilor educaţionale oferite de şcoala noastră beneficiarilor direcţi: elevii.
Mulţumim pentru sprijin domnului primar, ing. Dorin Alexandrescu şi domnului inspector şcolar general, prof. Bogdan – Gheorghe Suruciuc!