Într-o societate în care oamenii s-au îndepărtat de lumea cărților, iar televizorul și internetul au devenit mijloacele principale de informare, elevii Școlii Gimnaziale Cornerstone au încercat, de la mic la mare, să repună în drepturi cartea și biblioteca.
Astfel, împreună cu profesorii îndrumători, au încercat să redescopere lectura ca o plăcere, o relaxare, un izvor de cunoaştere şi visare fără de egal. Aceștia au venit la școală cu cărțile lor preferate din care au citit și despre care au povestit, reușind să suscite interesul celorlalți care nu au ezitat a-și nota următoarele titluri propuse spre lectură.
Elevii au fost provocați să identifice temele, valorile morale și culturale ale cărților citite, dar și să încerce să le coreleze cu alte lecturi ajungându-se la o adevărată dezbatere care parcă ne-a condus către o călătorie prin sufletele personajelor, prin gândurile mărețe ale acestora, dar și prin frumusețea artei.
Împreună am reușit să trăim de Ziua Națională a LECTURII momente plăcute și să împărtășim gândul că ”Fiecare carte pare că închide în ea un suflet. Şi, cum o atingi cu ochii şi mintea, sufletul ţi se deschide ca un prieten bun.” – Maxim Gorki