Dorohoi News Logo

Propunere PDL: Imnul naţional, cântat la clasă în fiecare luni dimineaţă

drapel

Imnul naţional va fi intonat obligatoriu în fiecare zi de luni în toate sălile de clasă din învăţământul primar şi gimnazial, iar drapelul va fi arborat permanent deasupra tablei de scris din clase, potrivit unei propuneri legislative depuse la Senat şi iniţiate de deputatul PDL Maria Stavrositu. Tricolorul va sta deasupra tablei în fiecare clasă de şcoală, dacă proiectul PDL va trece de Parlament

Propunerea legislativă a fost depusă pe 8 septembrie la Senat, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.

Prin această propunere legislativă se modifică două articole ale Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.

Astfel, se modifică articolul 2, litera b), care în noua formă prevede că drapelul României se arborează în mod permanent la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură, "precum şi în fiecare sală de clasă din învăţământul primar şi gimnazial, deasupra tablei de scris".

De asemenea, se modifică articolul 10 litera g), care prevedea că imnul naţional al României se intonează la începutul programului zilnic în şcolile primare şi gimnaziale şi care devine "imnul naţional al României se intonează obligatoriu, în fiecare zi de luni, în toate sălile de clasă din învăţământul primar şi gimnazial".

Potrivit expunerii de motive, propunerea legislativă "creează cadrul legal necesar conştientizării de către elevi a importanţei simbolurilor naţionale în afirmarea identităţii ţării noastre prin expunerea şi folosirea acestora în mod continuu într-un cadru instituţional".

În 10 septembrie, la Şcoala de vară a UNPR, preşedintele Traian Băsescu a spus că a văzut o "penibilă întâmplare când la tine acasă nu se cântă imnul corect", afirmând, în acest context, că trebuie să existe o iniţiativă ca în fiecare clasă să fie un tricolor, iar la începutul orelor să se cânte imnul, cum era când a făcut el liceul.

Duminică, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat că a cerut inspectorilor şcolari generali ca la festivităţile sau evenimentele de la deschiderea anului şcolar din toate unităţile de învăţământ să fie intonat imnul naţional, cel puţin patru strofe obligatorii. (DorohoiNews.ro)

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web