Dorohoi News Logo

„Grădinița de vară în domeniul situațiilor de urgență” la Grădinița „Albă ca Zăpada” Dorohoi - FOTO

gradinita de vara 01

În perioada 19 – 23  iunie 2023, la Grădinița cu P.P. „Albă ca Zăpada” structură a Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi s-a desfășurat Proiectul social județean „Grădinița de vară în domeniul situațiilor de urgență” inclus în Calendarul Activităților Județene 2023, ediția a XI-a, poziția 42. 

Programul Grădiniței de vară a cuprins activități pentru dezvoltarea aptitudinilor practice și stimularea curiozității copiilor, cu referire la regulile de circulație pe drumurile publice, deprinderile de igienă personală și colectivă, satisfacerea curiozității, a dorinței de manipulare a focului prezentă la copii, efectele benefice şi dăunătoare ale focului, cunoașterea acestuia, a pericolelor pe care le reprezintă și a modului în care pot fi evitate accidentele provocate de incendii mijloacele de intervenţie în cazul unei situaţii de urgenţă, înţelegerea necesității de a respecta regulile de comportare în ceea ce priveşte siguranţa proprie şi a celor din jur.

Parteneri în proiect: Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” Botoșani/Detașamentul de Pompieri Dorohoi, Primăria Municipiului Dorohoi prin Serviciul Voluntar al Situațiilor de Urgență, Poliția Dorohoi, Poliția Municipiului Dorohoi/Serviciul Poliției Rutiere, Spitalul Municipal, Serviciul de Ambulanță Dorohoi. Aceștia prin reprezentanții lor au oferit copiilor informații, reguli de prevenire în situații de risc, prin intermediul activităților distractive, practice, filme educative, jocuri, vizite la sediile unităților partenere.

Proiectul s-a finalizat prin parcurgerea probelor concursului județean „Prietenii lui 112”, probe care au constat în: rezolvarea unui chestionar cu întrebări din domeniul situațiilor de urgență și o probă practică prin parcurgerea unui traseu aplicativ. Jurizarea a fost realizată de un juriu de specialitate. Au fost acordate premii conform categoriilor de vârstă.

Au fost prezenți un număr de 79 de preșcolari din următoarele unități școlare: Grădinița cu P.P. „Albă ca Zăpada”, Grădinița cu P.N. nr. 4, Grădinița cu P.P. nr. 6, Grădinița cu P.P. nr. 10 Dorohoi, Grădinița cu P.N. nr. 2 Pomârla, Grădinița cu P.N. nr. 2 Dumeni, Grădinița cu P.N. Balinți, Havârna.

Este un proiect reprezentativ pentru judeţ, prin singularitatea sa, prin obiective şi prin regulament. Aducem alese mulțumiri tuturor partenerilor, colaboratorilor, personalului didactic voluntar, personalului nedidactic, părinților pentru sprijin și implicare în reușita activităților. (prof. Maria Enache – inițiator proiect)

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web