Dorohoi News Logo

Târgul produselor de toamnă organizat la Școala Gimnazială Nr. 1 Dimăcheni - FOTO

Targ toamna Scoala Dimacheni_16

În data de 27 octombrie 2023, preșcolarii și elevii din ciclul primar de la Școala Gimnazială Nr.1 Dimăcheni, coordonați de profesorii lor și sub atenta îndrumare a doamnei director prof. Ana – Maria Ilaș, au organizat prima ediție a târgului de toamnă. La eveniment au participat cadrele didactice,  elevii de gimnaziu, părinți și bunici, precum și domnul primar al comunei Dimăcheni, MARINEL Moruz, care a apreciat activitatea și eforturile celor implicați.

Activitatea face parte din proiectul „Târgul produselor de toamnă”, care s-a desfășurat pe parcursul acestei săptâmâni, astfel: a debutat cu un atelier de pictură având ca temă anotimpul toamna, a continuat cu activitatea de conservare a legumelor și s-a încheiat cu un târg unde elevii au învățat să folosească trocul ca modalitate de cumpărare a produselor.

Scopul proiectui „Târgul produselor de toamnă” a fost dezvoltarea spiritului de echipă, a abilităților culinare și gospodărești specifice satului și promovarea valorilor tradiționale prin implicarea elevilor în activități specifice anotimpului toamna. 

„Toamnă, toamnă dintre vii
Nu credeam c-o să mai vii
Și de-o vreme te așteptam
Stând la ușa și la geam
Și credeam c-o să ne aduci
Mere și gutui și nuci
Struguri dulci și rozachii
Noi știam că vei veni,
Să ne umpli zările
De toate culorile
Iar acum că ne-ai venit
Dragă toamnă, - Bun sosit!”

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web