Dorohoi News Logo

Cultură și credință fără granițe – Proiect desfășurat la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi - FOTO

Seminar_8

Cultura este ansamblul valorilor materiale și spirituale. Este sufletul unei societăţi evoluate. De altfel, cultura unei ţări joacă un rol determinant în dezvoltarea fiinţelor umane. Factorul cultural este mereu ancorat în dezvoltarea lor comportamentală, socială şi economică, influenţând oamenii să atingă un nivel de trai conform condiţiilor în care se dezvoltă. 

Reprezentările culturale, precum: arta, literatura, religia, împreună cu valorile şi credinţele unei comunităţi, formează esenţa acesteia. Cultura susţine formarea conexiunilor dintre oameni, fiind liantul care leagă comunităţile.

Într-un astfel de context, în care cultura reprezintă elementul de comuniune, vineri, 8 decembrie 2023, elevi și cadre didactice de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, au luat parte la o întâlnire de suflet cu elevi și cadre didactice de la Gimnaziul din Probotești – Raionul Cernăuți, Regiunea Cernăuți, Ucraina, în cadrul unui proiect, sugestiv intitulat: „Cultură și credință fără granițe”.

Coordonată de pr. prof. Teodor-Cătălin Budacă și desfășurată cu susținerea Părintelui Director, pr. prof. Petru-Georgel Chichioacă, activitatea intitulată „Cultură și credință fără granițe” face parte dintr-o serie de activități educative concepute, organizate și desfășurate în cadrul acestui proiect de suflet pentru cele două unități de învățământ partenere.

Scopul acestui proiect este formarea, dezvoltarea deprinderilor de literație ale elevilor, stimularea interesului pentru lecturile de calitate, purtătoare ale mesajului valorii autentice, formarea și dezvoltarea aptitudinilor literare. Tema aceasta, extrem de actuală, ne îndeamnă să nu fim indiferenți la problemele care există atât de aproape de noi și să milităm pentru rezolvarea acestora prin metode pașnice.

Activitatea a debutat în Sala de festivități a Seminarului dorohoian cu un scurt moment literar-artistic, pregătit cu minuțiozitate și prezentat cu devotament,  de către tineri inimoși de la cele două unități de învățământ, tineri  însetați de cunoaștere, dornici de redescoperire, iubitori de frumos, îndrumați, cu dăruire de prof. Răzvan-Gabriel Sarafim, Prof. Cristina Ignat și Prof. Tatiana Tutunaru-Bârzu, Prof. Lilea Costea (director interimar al Școlii din Probotești), Prof. Sorina Ioniță.

După momentele care au îmbălsămat sufletele celor prezenți cu un potpuriu de poezii și cântece patriotice, cântări psaltice, bizantine și colinde, activitatea a continuat cu vizitarea „școlii de la răscruci”. Pașii s-au îndreptat, apoi, către Muzeul „George Enescu” și Muzeul de Științe ale Naturii din Dorohoi.

Activitatea s-a dovedit deosebit de interesantă, interactivă, constructivă, feedbackul  general fiind acela că merită dezvoltată și promovată în procesul instructiv-educativ, cu atât mai mult cu cât se vorbește, în ultima perioadă, despre problema crizei învățământului, a școlii, a educației, a pregătirii tinerilor ca viitori specialiști pentru diverse domenii de activitate.

„Omul nu poate deveni om decât prin educație”, spunea Kant, iar prin astfel de acțiuni, contribuim la transformare, la o transformare sănătoasă a tinerilor în acord cu principiile pe care le promovăm, și anume: ÎNVĂȚAREA.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web