Dorohoi News Logo

Activitate de cerc pedagogic al profesorilor de religie din zona Dorohoi - FOTO

CP Religie (1)
În data de 8 decembrie 2023, s-a desfășurat prima activitate de cerc pedagogic a profesorilor de religie ortodoxă din anul școlar 2023-2024. Evenimentul a avut loc la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi, Județul Botoșani coordonată de director Paula Gavriluță.  Profesorii au avut bucuria de a avea în mijlocul lor învitați deosebiți ai Inspectoratului Școalar Botoșani, pe Inspectorul Școlar General, Profesor Bogdan Suruciuc și Inspectorul de disciplina Religie Ortodoxă, Pr. Profesor Botezatu Liviu.
 
Lecția „Sfintele Taine în viața creștinilor” a fost coordonată de Profesor Zugravu Claudiu Vasile, la clasa a-VII-A și a evidențiat prin intermediul elevilor lucrarea Duhului Sfânt revărsată prin Sfintele Taine în viața creștinilor. Activitatea a fost interactivă și a pus în valoare utilizarea metodelor didactice moderne: diagrama Venn, explozia stelară, expunerea și prelegerea. Sfintele Taine: Botezul, Mirungerea, Sfânta Împărtășanie, Spovedania, Cununia, Maslul și Preoția sunt instituite de Mântuitorul Iisus Hristos și necesare omului pentru mântuire.
 
Referatul din cadrul cercului intitulat „Cum putem transforma ora de religie într-o experiență interactiva interesantă?” a fost susținut de Profesor Fercalo Ovidiu-Marian de la Școala Gimnazială Mihăileni și a pus în discuție tehnici, metode și mijloace de lucru pentru ca ora de religie să fie interesantă și să cuprindă activități ce implică participarea activă a elevilor. La finalul activității elevii au cântat colinde vestind Nașterea pruncului Mesia.
 
Fie ca Pruncul Mesia să se nască și în ieslea sufletelor noastre! Profesorii de religie din zona Dorohoi urează tuturor creștinilor Sărbători cu sănătate, pace și binecuvântare!
 
La mulți și binecuvântați Ani! (Responsabil de cerc pedagogic al profesorilor de religie ortodoxă din Dorohoi, Pr. Prof. Iftodi Marian-Liviu)
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web