De Ziua Mondială a Poeziei, pe data de 21 martie, elevii Liceului Regina Maria din Dorohoi au sărbătorit prin desfășurarea unei interesante activități culturale.
Margareta Curtescu și Nina Viciriuc sunt numele celor două poete care i-au bucurat pe liceeni cu prezența lor. Acestea le-au recitat din minunatele lor creații, dar au purtat și nenumărate discuții libere cu adolescenții, răspunzându-le tuturor curiozitățile lor.
La sfârșitul acestei activități, elevii noștri și-au făcut curaj și le-au citit celor două doamne din creațiile literare, parcurgând și latura aceasta clasică a poeziei, precum și pe cea modernă și inovatoare.
Deși elevii sunt la început în această lume necunoscută a creațiilor literare poetice, ei au oferit celor doua autoare prilejul de a auzi poezii actuale și originale, impresionându-le plăcut prin creativitatea și limbajul folosit.
Discuții interesante, poezii unice, sfaturi utile sunt doar câteva dintre cuvintele care pot caracteriza evenimentul desfășurat în această zi la Liceul Regina Maria. Elevii nu numai că au avut ocazia de a privi două poete bine-cunoscute în Moldova, dar au și explorat tărâmul adânc și uriaș al poeziei. (Adelina A. și Erika U.)