Dorohoi News Logo

Olimpiada Națională de Geografie sau despre excelență la Liceul „Regina Maria” - Dorohoi - FOTO

Olimpiada Nationala Geografie_ (1)

Municipiul Constanța a fost gazda etapei naționale a Olimpiadei de Geografie, în intervalul 25-30 aprilie 2024. Au fost zile de activitate intensă, de emoții și, la final, de bucurie pentru cei 3 participanți de la Liceul Regina Maria, Dorohoi, și pentru profesorul coordonator, Geanina Gheorghiță, care i-a și însoțit în această aventură a cunoașterii și performanței. 

După bucuria calificării la etapa națională a 3 dintre elevii săi, d-na prof. s-a dedicat unei susținute activități de pregătire ce avea să își arate roadele la Constanța. 

Astfel, Radu-Ovidiu Munteanu, clasa a XII-a, a obținut Premiul II și un punctaj aproape maxim, 95 puncte, la fiecare dintre probe (teoretică și practică). Cel mai valoros olimpic reginist din ultimii ani a reușit să depășească performanța din clasa a X-a, când a obținut Premiul III, să își valideze statutul și să demonstreze că, atunci când există pasiune și muncă, dublate de profesionalismul și implicarea unui profesor, succesul nu întârzie să apară. 

Cei doi elevi de clasa a IX-a, coordonați de d-na profesoară, Ștefan-Antonio Nacu și Yasmina-Elena Vițalariu, au depășit cu brio provocarea primei olimpiade naționale ca liceeni și au obținut punctaje excelente (88,88  și 87,25puncte). Performanța lor le-a adus câte un Premiu special și bucuria de a ajunge în elita pasionaților de geografie.

Satisfacția acestor premii este rezultatul unei învățări consistente și de durată și confirmă faptul că, într-adevăr, labor omnia vincit!

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web