Dorohoi News Logo

IBĂNEȘTI – Un secol de excelență în educație! - FOTO

7

Primăvara anului 2024 a fost consacrată celebrării centenarului Școlii „Mihail Sadoveanu” din Dumbrăvița. Astfel, în cursul zilei de vineri, 17 mai 2024, s-a desfășurat un eveniment deosebit pentru comunitatea noastră, 100 de ani de tradiție și performanță.

În cadrul evenimentului au participat toate cadrele didactice care profesează în instituție, cât și foste cadre didactice, copii ai școlii dar și cetățenii comunei Ibănești. Au fost invitați: domnul Președinte, Valeriu Iftime, domnul Prefect al județului Botoșani, Sorin Cornilă, domnul Inspector școlar General, prof. Bogdan Suruciuc, Primarul Comunei Ibănești, Romică Magopeț, Preot Foca Claudiu, PreotIftodi Marian cât și cadre didactice ale instituțiilor de învățământ din alte comune.

Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului României, urmat de un program liturgic susținut de Preoții localității.

Ia cuvântul doamna Magopeț Mariana, Directoarea Școlii „Mihail Sadoveanu”, gazda evenimentului de astăzi: „La ceas aniversar, emoția și mândria, satisfacția, bucuria și respectul pentru instituția în care ne desfășurăm activitatea, se împletesc cu amintirile, dând o lumină și o culoare aparte lunii mai 2024.Școala își desfășoară activitatea în 4 clădiri – una din clădiri este pentru Grădiniță, una pentru clasele primare iar alte 2 pentru clasele gimnaziale. În perioada ianuarie – aprilie 2024 școala și-a schimbat fața: Pe lângă faptul că a fost reabilitat aproape întreg spațiul școlar s-a făcut dotarea pentru fiecare sală de clasă cu mobilier școlar, calculatoare, imprimante, displayuri moderne, materiale pentru cabinetele școlare. Rezultatele școlare sunt bune și se fac eforturi pentru a se obține rezultate remarcabile  la concursurile și examenele școlare. În toate activitățile noastre, dar absolut în toate, am avut un sprijin de calitate, operativ și calificat al Primăriei Ibănești respectiv al domnului Primar iar pe această  cale  mulțumim cu vocile tuturor copiilor care au beneficiat de acest ajutor imens. Peste tot în școală plutește mireasma delicată a cuvintelor noblețe, dăruire, sinceritate. La mulți ani, dragă școală!”

„Astăzi este o zi remarcabilă pentru întreaga noastră comunitate, sărbătorim 100 de ani de la înființarea școlii. Suntem părtași cu toții la unul dintre cele mai importante momente ale unei comunități, pentru că educația este baza tuturor lucrurilor. 100 de ani de istorie, performanță, de muncă, sacrificiu. 100 de ani prin care putem vorbi de o evaluare, iar rezultatele școlii ibăneștene sunt remarcabile. Școala este motorul dezvoltării unei comunități. Dacă dăm timpul înapoi cu 20 de ani și încercăm să ne amintim cum era școala în anii `90, vom constata că a suferit schimbări uriașe. Avem clădiri noi, tehnologie, laboratoare dotate, gadgeturi multe, deținem tablete și învățăm online. Avem cursuri și manuale online, cărți digitale, ore la care folosim materiale digitale, digitalizarea e parte a educației în 2024 și va deveni obligatorie dacă vrem să evoluăm și să avem absolvenți din ce în ce mai buni. Totuși diferențele nu se opresc aici: avem Centre de Zi, Baze Sportive de care se bucură copiii noștri, transport gratuit al elevilor cât și mese calde și sănătoase. Dragi elevi, vă cer și-mi doresc să aveți încredere în munca oamenilor de la catedră și în misiunea școlii. Trebuie să munciți. Munca înnobilează pe om, iar educația îl desăvârșește! Dragi colegi profesori, voi umpleți instituția prin muncă, idei, creativitate, pregătiri pentru cei mici. SUFLET! SUFLETE MARI! Făuritori de frumos, astfel îmi place să spun. Mă bucur tare mult că suntem împreună! La mulți ani, școală minunată!” spune Primarul Comunei Ibănești, Romică Magopeț.

„Dragi părinți, copii, invitați; aș spune un element important: pe mine mama, școala și familia m-au făcut OM! Cel mai important lucru din viața noastră este Școala! Nu am văzut om nefericit dacă este educat. Nu am văzut om sărac dacă este educat. Dacă vrem să construim un viitor, avem nevoie de copii și de școală, iar lângă ei niște dascăli minunați. Sunt încântat să fiu astăzi alături de această comunitate unită și vă mulțumesc!” a afirmat domnul Valeriu Iftime. 

„Nu există multe astfel de ocazii în care să fiu invitat. 100 de ani de excelență, aș spune, pentru învățământul botoșănean. Multe generații de profesori și-au desfășurat activitatea la această școală și au influențat pozitiv destine a generații întregi de copii, care au dus mai departe Ibăneștiul în sufletul Județului Botoșani cât și mai departe. Vă felicit pentru organizare, sprijin și implicarea în educație. Felicit dascălii care și-au desfășurat activitatea în toată această perioadă în școala dumneavoastră. Școala Dumbrăvița a intrat în cel de al II-a SECOL de existență!” spune domnul Prefect, Sorin Cornilă.

Comunitatea ibăneșteană a primit felicitări și din partea domnului Inspector școlar general, prof. 

Bogdan Suruciuc: „Vă felicit pentru că nu uitați de școală, pentru că puneți preț pe educație și pentru că acel triunghi despre care tot vorbim: colaborarea între familie, școală și autoritățile locale, în această comunitate, EXISTĂ! Pentru copiii societății noastre, colegii noștri își dau toată sudoarea și toată priceperea pentru a-i educa. Să știți că o fac pentru viitorul acestei societăți: educând copiii de astăzi și părinții de mâine! Vă mulțumesc și vă țin aproape!”

În cadrul evenimentului au fost premiate cuplurile care au dăinuit împreună timp de jumătate de secol, copiii care au împlinit frumoasa vârstă a majoratului, cadrele didactice cât și elevii școlii.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web