Dorohoi News Logo

Rezultate deosebite obținute de elevii cercului Muzică folk-muzică ușoară de la Clubul Copiilor Dorohoi - FOTO

DOMINANT FOLK- foto

La sfărşitul săptămânii trecute elevi ai Cercului Muzică folk-muzică uşoară de la Clubul Copiilor Dorohoi, cerc coordonat de prof. Paul-Ciprian Mihai au fost prezenţi la două competiţii muzicale de unde s-au întors cu rezultate deosebite.

Astfel, în data de  24 mai 2024, la Festivalul-Concurs Național de Muzică Ușoară și Folk "Coloana Infinitului", ediția a XV-a desfăşurat la Târgu Jiu,  județul Gorj, Clubul Copiilor Dorohoi a fost reprezentat de Grupul DOMINANT FOLK (Bianca Apostol, Teodora-Carina Borcea, Ștefania Horopciuc și Eliza-Andreea Stan) care a obținut Premiul I și solistele Carina Borcea - Premiul I, Bianca Apostol - Mențiune și Ștefania Horopciuc - Mențiune. Festivalul face parte din Calendarul Proiectelor Educative Extrașcolare Naționale și Internaționale al Ministrului Educației.

În data de 26 mai a avut loc la Dumeni, comuna Geoge Enescu a V-a ediţie a Festivalului-concurs internaţional de muzică „Mai...româneşte”. Elevele Miriam Brînzei şi Andreea Ghiţău au participat la secţiunea muzică uşoară a acestui concurs, Miriam Brînzei obţinând Premiul I şi Andreea Ghiţău – TROFEUL FESTIVALULUI. La acest concurs au participat concurenţi din judeţele Botoşani, Suceava, Iaşi, cât şi din Republica Moldova.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web