Dorohoi News Logo

Ministerul Educației a pregătit sancțiuni! Documentul pe care părinții din România sunt obligați să-l semneze

4

Ministerul Educației introduce sancțiuni pentru părinți, în cazul în care nu semnează contractul educațional, introdus prin Legea Educației. Este vorba despre documentul educațional prin care școala, elevii și părinții își asumă o serie de obligații. Acesta trebuie semnat la începutul fiecărui ciclu școlar.

Ministerul Educației a introdus sancțiuni în anul școlar 2024-2025 pentru părinții care refuză să îl semneze.
„Responsabilitatea elevilor nu mai revine, în mare parte, doar cadrelor didactice, ci și părintelui sau tutorelui legal care este obligat să ia măsuri pentru asigurarea frecvenței școlare a elevului, pe perioada învățământului obligatoriu”, este scris în Expunerea de motive a proiectului Legii Educației din 2011.

Decizia a provocat mai multe tensiuni în rândul oamenilor
Totuși, decizia a provocat mai multe tensiuni în rândul oamenilor. Astfel, Ministerul Educației a fost nevoit să sublinieze faptul că semnarea acestui contract „nu afectează exercitarea drepturilor părintești”.

Chiar și așa, mulți părinți s-au arătat nemulțumiți. Drept răspuns în urma tensiunilor, Ministerul Educației a introdus sancțiuni care încep de la 1.000 de lei. Acestea pot ajunge până la 5.000 de lei.

Un reprezentant al părinților a venit imediat cu un răspuns.

„Au crezut că o să îi sperie pe părinți, dar, din contră, au făcut și mai rău”, a spus reprezentantul.

Un avocat a subliniat faptul că amendarea părinților nu este posibilă
În acest context, un avocat a subliniat faptul că amendarea părinților nu este posibilă. Bogdan Buneci, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Drept din cadrul Universității Ecologice din București, spune că sancțiunile pot fi stabilite doar prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului.

„În cazul de față, desi în regulament se specifică posibilitatea aplicării unei sancțiuni contravenționale pentru părintele care refuză semnarea contractului educational, în practică acest lucru nu este posibil motivat de faptul că s-ar încălca principiul legalității sancțiunilor contravenționale, contravenția nefiind prevăzută în vreunul dintre actele normative limitative prevăzute de lege”, a declarat specialistul, potrivit Digi24.

Contractul educațional a fost introdus prin Legea Educației, adoptată în anul 2011. Contractul respectiv a fost preluat și în noua Lege, adoptată anul trecut.

Reprezentantul părinților, Iuliana Constantinescu, a mai spus pentru sursa menționată că regulile prevăzute în contractul educațional „nu sunt deosebite”.

Ele sunt preluate din regulamentele de organizare și funcționare ale școlilor, din obligațiile parentale sau din Legea Educației.

„În practică, școlile sunt cele care încalcă obligațiile asumate în contractul educațional”, a subliniat Iuliana Constantinescu.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web