Dorohoi News Logo

Anul III de Acreditare Erasmus+ – un an cu IMPACT în Domeniul Educației Școlare la Liceul „Regina Maria” Dorohoi

Europa

Pentru Liceul „Regina Maria” Dorohoi, Acreditarea obținută în Programul Erasmus+, domeniul Educație Școlară, a adus o perspectivă nouă asupra relațiilor cu instituții școlare și furnizori de educație la nivel european, creând cadrul corect pentru o evoluție coerentă, stabilă, structurată, în total acord cu nevoile elevilor, ale cadrelor didactice, ale întregii comunități.

Strategia Erasmus+, proiectată pe 5 ani școlari, urmărește creșterea calității educației furnizate de instituția noastră, prin dezvoltarea competențelor manageriale, schimbul de bune practici, cooperare și formare la nivel internațional pentru profesori și elevi.

Dacă anul I a urmărit dezvoltarea profesională a coordonatorilor de comisii și departamente, anul al II-lea a fost dedicat dezvoltării competențelor digitale pentru 30% dintre profesorii școlii, în timp ce anul III a fost dedicat în totalitate dezvoltării de competențe sociale, promovării incluziunii, prevenirii actelor de bullying și a abandonului școlar.

Anul al III-lea a fost și cel mai bogat din punct de vedere al experiențelor, toate activitățile stând sub semnul emoției, al cooperării, al comunicării. Elevi și profesori deopotrivă, participanți la experiențe Erasmus, au inițiat un program amplu de intervenție sub numele I M P A C T.

Promovând Incluziunea, Medierea, Prietenia, Ajutorul, Colaborarea, Toleranța, membrii echipelor Erasmus au atras întreaga comunitate locală în cele peste 20 de activități de amploare organizate la finalul lunii mai 2024, cu ocazia Zilelor Comunității Reginiste.

De la activități sportive sub semnul fair-play-ului – „Regina driblează” și „Ștafeta prieteniei”, la ateliere de gestionare a emoțiilor – „Eu în oglindă”, la flashmob-ul toleranței – „Noi suntem punctul pe i”, la ateliere de creativitate reginistă, la „Copacul prieteniei”, la atelierele de prevenire a bullying-ului și a cyberbullying-ului, proiectul I M P A C T și-a depășit așteptările, grație reacției și deosebitei implicări a colectivului de elevi, a Consiliului Școlar al Elevilor, a echipei de profesori, a partenerilor de la școlile gimnaziale din zona Dorohoi, a Primăriei Dorohoi și a Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.

Programul Erasmus+ a reunit la Liceul „Regina Maria” Dorohoi o întreagă comunitate în jurul acelorași valori – toleranță, dialog, incluziune, într-un efort comun împotriva violenței școlare și a abandonului, prin promovarea învățării pe tot parcursul vieții și a dezvoltării profesionale și personale a tuturor membrilor săi.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web