Luni, 21 octombrie 2024, Sectorul Poliției de Frontieră Dorohoi și-a deschis porțile pentru aproximativ 120 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi. Activitatea propusă de cadrele didactice ale instituției mai sus menționate, face parte din programul ,,Școala Altfel”.
Cu vechi tradiții de-a lungul veacurilor în asigurarea ordinii la granițele române, Poliția de Frontieră se afirmă ca o institutie cu personalitate proprie și individualitate în executarea misiunilor, fiind în măsură să scoată în evidență, încă de la frontieră, adevărata imagine a statului de drept.
Elevii au fost invitați să urce la volanul autospecialelor din dotare, să îmbrace veste antiglonț, dar și să descopere o parte din tehnica de supraveghere a frontierei de stat, folosită de către polițiștii de frontieră dorohoieni. Printre cele mai așteptate și plăcute momente s-au numărat exercițiile demonstrative cu câinii Sheiba și Ursa. Elevii au înțeles că există școli de dresaj, cățeii dobândind specializări diferite: în detectarea substanțelor stupefiante, a materialelor explozive, dar și în prinderea infractorilor.
Reprezentanții Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, au manifestat interes, răbdare și disponibilitate față de activitatea propusă de cadrele didactice ale instituției noastre, aducând multă bucurie în sufletele copiilor.