Colegiul Național „Grigore Ghica” – Călătorind de azi spre ieri prin istoria locurilor

Trăim într-un azi cu de toate, și urâte, și frumoase, dar mai ales multe, prea multe. De aceea, nu miră pe nimeni dorința de a evada din toate acestea măcar pentru câteva ceasuri. Iar cum trecutul li se pare multora că a fost mai bun, a devenit o destinație în care toți visăm să ne întoarcem câteodată. 

De o astfel de călătorie spre ieri s-au bucurat marți, 17 decembrie 2024, toți elevii și profesorii Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi în cadrul activităților din programul național ,,Școala Altfel”. Nu, nu au reușit să construiască mult visata mașină a timpului, dar au găsit altceva – niște locuri în care trăiesc amintirile unei alte lumi, pe care avem obligația să nu o uităm. 

Prima oprire a fost a prezentului: Muzeul de Științele Naturii. Deși cei mai mulți îl vizitaseră deja, întâlnirea cu lumea naturii este întotdeauna fascinantă. Vizita aici a fost cu atât mai valoroasă, cu cât a fost și ultima pe care a mai primit-o muzeul înainte de a intra în renovare. Renumita colecție de fluturi și vitrinele care reconstituie colțuri de sălbăticie au atras cel mai mult interesul tuturor. Așteptăm ca, după recondiționare, să vedem din nou strălucirea de care clădirea atât de frumoasă a muzeului merită să se bucure.

În mod firesc, „stația” următoare a fost a muzicii și a trecutului. Muzeul Memorial „George Enescu”, amenajat în casa în care a locuit o vreme tatăl compozitorului, oferă privirii și sufletului obiecte și imagini din viața autorului „Rapsodiei române”. Prezentul își face loc însă și aici, cu ajutorul salonului în care se organizează concerte și recitaluri în amintirea celui care găsea în casa aceasta liniște și inspirație.

După incursiunea în lumea naturii și în cea a muzicii, liceenii de la „Ghica” au pătruns într-un loc în care, mai mult decât în oricare altele, inima și mintea se îndreaptă către Dumnezeu. Biserica „Sf. Nicolae”, ctitorită de Ștefan cel Mare, își păstrează forma și zidurile inițiale și adăpostește un tablou votiv înfățișându-l pe domnitor împreună cu o parte din familia sa. Monument religios, istoric și cultural, biserica te transportă în vremuri și în dimensiuni încărcate de mister, pe care cu greu ți le poți imagina. A fost un moment de odihnă în suflet.

Sinagoga și Muzeul comunităților evreiești din nordul Moldovei i-au dus pe foarte tinerii ei vizitatori într-o altfel de realitate: o altă religie și o istorie nu foarte îndepărtată. Într-un oraș în care acum câteva decenii trăia o mare comunitate evreiască, singura sinagogă rămasă este folosită mai ales atunci când, o dată pe an, câțiva dintre evreii dorohoieni emigrați de mult se întorc acasă. Holocaustul, mărturisit și prin imaginile expuse în interior, trebuie să rămână una dintre marile și înspăimântătoarele lecții ale unui trecut care nu are voie să se repete.

Călătoria în timp s-a încheiat la Cimitirul evreiesc. Poate una dintre cele mai potrivite metafore, al cărei sens îl poate înțelege fiecare în felul său. Aici, tinerii „călători” au văzut reprezentarea morții pentru a putea înțelege mai bine cu câtă bucurie trebuie trăită viața. Loc cu o istorie zbuciumată, cimitirul acesta amintește de timpuri în care Dorohoiul era cu totul alt oraș, timpuri despre care liceenii pot auzi doar la școală sau în istorisirile celor care le-au trăit.

Atât de diferite prin ceea ce reprezintă, aceste locuri sunt piese esențiale din povestea orașului. În toate se adăpostesc trecut și prezent, oameni care au fost, obiectele, pozele și mormintele lor, dar și oameni care le duc spiritul mai departe pentru că nu îi uită. În toate, vizitatorii au făcut cunoștință cu orașul lor, dar și cu orașul celor dinaintea lor. Și, mai ales, în toate trebuie să se intre cu grijă. Pentru că trecutul a fost, ca și prezentul, cu bune și cu rele. Și trecutul doare, ca să nu doară prezentul și viitorul. 

Să ne spălăm bine pe suflet înainte de a ni-l aminti. (Prof. Mihaela Hură)