Periplul dorohoian al elevilor Colegiului Național „Grigore Ghica” a continuat miercuri18 decembrie, cu o vizită la Detașamentul de Pompieri Dorohoi.
Elevii au fost întâmpinați cu bucurie de reprezentanții instituției, fiind desfășurate activități informativ – educative care i-au entuziasmat. Au fost prezentate mașinile de intervenție, uniformele pompierilor și chiar a avut loc o simulare a unei intervenții ISU.
Elevii au avut multe întrebări, au dorit chiar să îmbrace uniformele pompierilor, au folosit măști de gaze, s-au urcat în autospeciale și încântarea i-a determinat pe unii chiar să afirme că vor să devină pompieri pentru a ajuta comunitatea.
Mulțumim reprezentanților acestei instituții pentru sprijinul acordat și pentru toată deschiderea față de elevi. Prof. Daniela Hîncu