Ultima zi a Săptămânii „Școala Altfel” la Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi. Bucuria vacanței și bucuria sărbătorilor. Iar înaintea acestora, un moment care i-a fermecat pe toți cei prezenți.
O întâlnire cu Adar, Kapa și Kali. Trei membri ai echipei Poliției de Frontieră Dorohoi, însoțindu-și cu tot devotamentul partenerii umani. Ați înțeles, desigur, că este vorba despre trei câini, iar prezența lor în fața liceenilor nu putea să producă decât încântare.
„Mesajul meu antidrog” se numește proiectul – organizat de doamna profesoară Baroi Lidia, în parteneriat cu Poliția de Frontieră Dorohoi – care a adus cele trei vedete în fața elevilor și a profesorilor colegiului. Desfășurată în sala de sport a liceului, activitatea a avut două componente:
Cei doi agenți care au răspuns invitației de a se implica în proiect: agent-șef principal Amihăesei Bogdan și agent-șef principal Alexoae Dan, le-au prezentat participanților specificul și rolul instituției, precum și tehnicile utilizate în desfășurarea activităților acesteia. S-a discutat, de asemenea, despre unul dintre războaiele lumii moderne: cel împotriva consumului de droguri. Lucruri cu adevărat interesante, cu atât mai mult pentru elevii de liceu, aflați în etapa necesității de a-și alege o carieră.
Momentul cel mai așteptat și cel mai gustat a fost însă reprezentația oferită de cele trei vedete canine, împreună cu dresorii și partenerii lor. Au fost prezentate elemente de dresaj pentru detectarea stupefiantelor, pentru prelucrarea urmelor și elemente specifice dresajului de disciplină.
Veseliei provocate de evoluția „actorilor” patrupezi i s-a adăugat și o emoție: unul dintre câini, o cățelușă, a ieșit la pensie de câteva luni și locuiește cu partenerul ei uman, pentru care această acțiune a fost ultima zi de serviciu. Îi mulțumim pentru că a petrecut-o alături de noi!
Cu acestea s-au încheiat Săptămâna „Școala Altfel” și modulul al doilea din acest an școlar. Colegiul Național „Grigore Ghica” vă dorește sărbători cu bucurie multă și un An Nou bun și frumos!