E vremea colindelor!
Elevi ai Școlii Profesionale Sfântul Apostol Andrei, Smârdan, ce fac parte din Ansamblul „Junii Suharăului”, coordonați de către doamna profesor, Onciu Ramona și însoțiți de către director, Grigore Alina; profesor, Scripcariu Cosmina și profesor, Irimia Elena au prezentat un scurt program de colinde, tradiții și obiceiuri de iarnă la Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Consiliul Județean și Primăria Suharău, în zilele de 18, respectiv 19 decembrie 2024.
Colindele sunt cea mai vie mărturie a religiozității poporului român. Textul colindelor are un fond scripturistic în care se reflectă istoria Nașterii Domnului Iisus Hristos profețită în Vechiul Testament și împlinită în Noul Testament. Ele conțin un profund mesaj teologic: „Raiul cel închis / azi iar s-a deschis”.
Prin datini, obiceiuri și tradiții și, cu deosebire, prin colinde, poporul român s-a legitimat în lume, și-a păstrat vie credința, conștiința națională și graiul său dulce „ca un fagure cu miere”, cum inspirat l-a caracterizat pentru eternitate marele Eminescu.
Mulțumim pentru frumoasa primire gazdelor noastre!
1. Un gând de sărbătoare
s-avem mereu în noi,
/ : și pacea să-nfăşoare
Mişcarea vieții noi !:/
2. Din toate să țâșnească
Al laudelor cânt,
/ : și ele să mărească
Pe Dumnezeul Sfânt !:/
3. Mai trează conştiinţa
Ne fie-n orice zi,
/ : iubirea și credinţa
Să le putem păzi !:/
4. Să înălțăm lumina
Scripturii tot mai clar,
/ : prin ea avem deplina
Intrare-n orice har !:/
5. Un gând de sărbătoare
Din Duhul lui Hristos,
/ : mereu să ne-nfăşoare
Spre-ntregul Său folos !:/
I : Cântările Harului, volumul 9, cântarea 126