Directorii de școli au fost avertizaţi că inspectorii şcolari vor verifica dacă raportările privind absenteismul din şcoli corespund cu ceea ce este înregistrat în cataloage şi dacă s-au luat măsurile prevăzute de legislaţie în cazul acumulării unui anumit număr de absenţe atât în cazul elevilor, cât şi al cadrelor didactice.
Vor fi făcute verificări în cadrul inspecţiilor şcolare pe care le au în plan inspectorii şcolari. Atenţionări s-au făcut şi pentru ca directorii să îşi avertizeze profesorii din unităţile pe care le conduc să nu mai „ierte” elevii chiulangii prin netrecerea în catalog a absenţelor.
„Dacă un copil care lipseşte de la şcoală nu are trecută absenţa în catalog şi păţeşte ceva în ora respectivă, răspunderea este a profesorului”, a menționat inspectorul şcolar general adjunct Horia Negrescu. (DorohoiNews.ro)