Dorohoi News Logo

Dorohoi: Clubul Copiilor şi Elevilor se bucură de activitate continuă

Clubul Copiilor_2

Clubul Copiilor şi Elevilor din Dorohoi a început noul an şcolar prin implicarea în cât mai multe activităţi. Pe lângă participarea recentă de la concursul Russenart, aceştia mai organizează şi un concurs prin corespondenţă, aflat la a doua ediţie. Părinţii vor să îşi iniţieze copiii în anumite domenii încă de mici, astfel încât a crescut şi numărul de cereri din partea părinţilor cu preşcolari.

Copiii înscrişi la cercurile de educaţie civică şi de informatică au participat de curând la concursul RussenArt organizat de către Clubul Copiilor Roşiorii de Vede. Concursul este inclus în calendarul activităţilor educative extraşcolare al Ministerului Educaţiei, Tineretului şi Sportului, care se desfăşoară pe parcursul lunilor octombrie-noiembrie. Cupa Russenart, aflată la ediţia a III-a este un concurs naţional cuprins în calendarul activităţilor educative naţionale la domeniul cultural-artistic al artei plastice şi este organizat de Clubul Copiilor Roşiorii de Vede din judeţul Teleorman.

De asemenea, şi Clubul Copiilor din Dorohoi organizează un concurs prin corespondenţă, “Mesaj de prietenie”, aflat anul acesta la a doua ediţie. Prima ediţie, care a avut loc anul precedent, s-a finalizat cu 1800 de lucrări primite de la elevi din toate judeţele.

Multitudinea de activităţi desfăşurate, fac ca în ultima vreme numărul de cereri din partea părinţilor cu preşcolari să fie din ce în ce mai multe. “Ne pregătim intens pentru activităţile ce vor urma şi deja discutăm despre Carnavalul Zăpezii. Probabil va avea loc pe 17 decembrie, până atunci încercăm să pregătim formaţiile care vor urca pe scenă,” a declarat directorul Clubului Copiilor şi Elevilor, prof. Irina Miron. (DorohoiNews.ro)


Autor: DorohoiNews.ro

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web