Dorohoi News Logo

Școala Spiru Haret Dorohoi: Emoția întâlnirii cu Celălalt

Emotia intalnirii 01

În premieră pentru o instituție școlară din județul Botoșani, la școala Nr. 5 «Spiru Haret» Dorohoi a fost invitat dl. Constantin Surugiu, membru al Filialei Botoșani a Asociației Nevăzătorilor din România.

Printre alte merite, domnul este unul dintre cei mai buni violoniști nevăzători din țară (component al orchestrei de muzică populară «Entuziaștii» a filialei) și autorul primei cărți de reportaje și interviuri din România scrise de un nevăzător. La această întâlnire de suflet au participat elevii clasei a-VII-a A, diriginte prof. Marcel Anghelus de la școală Nr. 5 și clasa a-XI-a C, prof. Murariu Sonia și prof. Mihoc Sergiu de la profilul «Științe Sociale» a Grupului Școlar Regina Maria. Activitatea a început prin autoprezentarea domnului Surugiu, după care au audiat un scenariu radiofonic despre viața lui Louis Braille (1809-1852), creatorul alfabetului cu puncte în relief care-i poartă numele. Apoi, doi dintre elevi au participat la un joc de rol, exprerimentând situația de persoană fără vedere, respectiv de însoțitor.

Cele mai atractive momente au fost reprezentate de câteva demonstrații ale invitatului, folosind instrumente și aparate de care se folosesc nevăzătorii în viața de zi cu zi, că : bastonul alb, picht-ul (mașina de scris în braille), jaws-ul (vocea sintetică instalată pe calculator) și șahul Braille.

În final elevele, Andreea Lepardă și Laura Macoviciuc au cântat două melodii, după care domnul Surugiu le-a dat replică interpretând la vioară două cântece populare din Moldova. De asemenea, trei eleve de la liceul Regina Maria, au oferit invitatului câteva obiecte artizanale. Întâlnirea se înscrie în proiectul educațional «Trăim alături de oameni ca noi», coordonat de domnul Robert Lupașcu, profesor-consilier de la Sc. Nr. 5 Dorohoi. (DorohoiNews.ro)

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web