Dorohoi News Logo

Grădinița nr.9(VIDEO-FOTO): A fost ales consiliul reprezentativ al părinților pe unitate

Sedinta Gradinita nr.9 (7)

De fiecare dată la început de an școlar, Grădinița nr.9 „Ștefan cel Mare și Sfânt” alege la nivelul claselor, comitetul de părinți. Aceste comitete de părinți participă la ședința pe unitate, ședință care a avut loc vineri, 11 noiembrie, iar din comitete se alege consiliul reprezentativ al părinților pe unitate.

Această ședință a fost comasată cu cea de alegere a consiliului director al Asociației Parentis și membrii acesteia. La această ședință au fost prezenți: Anişoara Doinița Dupu, directorul unității de învățământ, Petrică Fulger Parascan, membru în consiliul de administrație, Ghiorghescu Ștefănică, membru în consiliul de administrație,  Monica Bistriceanu, contabil, dl. Neaună, director executiv al Asociației Parentis, Lucica Crețu, președintele CEAC și părinții aleși în comitetele de părinți.

Grădinița nr.9 „Ștefan cel Mare și Sfânt” a fost selectată de către inspectoratul școlar județean Botoșani și săptămâna trecută, unitatea a fost evaluată extern, gratuit de către un evaluator ARACIP. Începând de anul viitor, fiecare unitate de învățământ va trebui să plătească pentru a fi evaluată extern de către un evaluator ARACIP. Grădinița nr.9 a beneficiat de această gratuitate datorită acestui proiect și datorită muncii întregului colectiv și nu în ultimul rând, a părinților.

„Este important pentru noi când cineva participă la această ședință pentru că aici se face cunoscută activitatea din vechiul an școlar și activitatea pentru noul an școlar. Noi am avut un parteneriat foarte bun cu Asociația Parentis, iar realizările au fost enorme.” a spus Anișoara Doinița Dupu.

În cadrul acestei ședințe s-au făcut cunoscute cheltuielile pe anul 2010, s-a ales un vicepreședinte și un consiliu director pentru Asociația Parentis, s-a făcut cunoscută oferta educațională și s-a ales consiliul reprezentativ al părinților pe unitate.

„Am un respect deosebit pentru părinții care ne-au înțeles de fiecare dată și care au fost prezenți la activitate. Nu vrem să deranjăm părintele, însă vom încerca ca aceste întâlniri să fie mai dese pentru a comunica mai bine.” a conchis Anișoara Doinița Dupu, directorul Grădiniței nr.9 „Ștefan cel Mare și Sfânt”. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)



Autor: DorohoiNews.ro

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web