Suntem în mijlocul Săptămânii Educaţiei Globale, iar activităţile sub semnul Atitudinii pentru lumea noastră continuă.
Elevii de la Grupul Şcolar „Regina Maria” au dovedit astăzi, 16 noiembrie 2011, că lecţia generozităţii şi altruismului este una foarte bine învăţată. După o amplă campanie de colectare de hăinuţe, jucării şi cărţi în care s-au implicat majoritatea liceenilor, a sosit momentul în care ceea ce s-a colectat să ajungă la copiii aflaţi în nevoie.
În urma parteneriatului încheiat cu SAM „Ion Pillat” Dorohoi, s-a desfăşurat activitatea „Cutia cu surprize”, în urma căreia tot ce s-a colectat de la elevii din liceu a intrat în posesia copiilor şcolarizaţi în această instituţie. Liceenii participanţi la activitate şi-au stăpânit cu greu emoţiile şi au fost impresionaţi de soarta acestor copii.
În aceste condiţii, toţi au declarat că vor continua să se implice în aceste tipuri de activităţi, promiţând să revină odată cu Moş Crăciun. La reuşita acestei campanii au contribuit conducerile celor două instituţii, coordonatorii activităţii - prof. Amarinei Tania de la Gr. Şc. „Regina Maria”, asistent social Dogariu Cristina.
Mulţumiri tuturor diriginţilor, elevilor şi părinţilor care au înţeles forţa atitudinii! (DorohoiNews.ro)