Ieri, 28 noiembrie 2011, a avut loc la Grupul Şcolar „Regina Maria” şedinţa Consiliului Profesoral de evaluare a activităţilor desfăşurate în cadrul proiectului educativ Educaţie cu atitudine din cadrul Săptămânii Educaţiei Globale.
Derulate în perioada 14-20 noiembrie sub semnul Atitudinii faţă de lumea noastră, dar mai ales al varietăţii, originalităţii şi creativităţii elevilor, manifestările au valorificat spiritul de echipă al colectivului didactic, dorinţa de implicare a majorităţii claselor şi au răspuns nevoii de a crea parteneriate cu alte instituţii.
S-au acordat 60 de diplome elevilor şi profesorilor care s-au implicat în activităţile de voluntariat, de creaţii plastice şi literare, dezbateri, mese rotunde, spectacole.
Concluzia întâlnirii a fost că elevii răspund cu plăcere atunci când li se propun acţiuni de anvergură, dar mai ales când propunerile lor sunt ascultate şi valorificate.
Coordonatorii proiectului, prof. Gabriela Bolohan şi Emilian Pochişcan – director, au felicitat cadrele didactice din echipa de proiect, colaboratorii, instituţiile partenere şi, nu în ultimul rând, elevii, pentru seriozitatea, maturitatea şi responsabilitatea implicării. (DorohoiNews.ro)
Autor: DorohoiNews.ro