Dorohoi News Logo

Săptămâna Educaţiei Permanente la Grupul Școlar „Regina Maria” Dorohoi

Regina-Maria-Dorohoi

În anul 2011, declarat Anul European al Voluntariatului, elevii claselor a IX-a A şi a IX-a D, de la Grupul Şcolar ,,Regina Maria”, Dorohoi coordonaţi de doamnele profesoare Mihoc Elisabeta, respectiv Borşan Aurica, au marcat data de 7 decembrie, în cadrul ”Festivalului Național al Șanselor Tale” sub genericul “Educaţie şi voluntariat”, în preajma Zilei Internaţionale a Voluntariatului.

Evenimentul a debutat cu prezentări realizate de către cele două colective pe tema organizaţiilor non-guvernamentale. Acţiunea a culminat cu două activităţi de tip concurs care i-au stimulat pe proaspeţii liceeni. Reprezentanţi ai ambelor tabere au răspuns cu dibăcie la un chestionar privind voluntariatul, după ce i-au studiat meticulos originile şi evoluţia de-a lungul timpului. Alţii s-au dovedit a fi mai bravi şi s-au oferit voluntari, lăsându-se în voia destinului. Rând pe rând, câte doi elevi din fiecare clasă au extras întrebări formulate pe marginea textelor discutate. Istoria voluntariatului, atât în România, cât şi în lume, principiile ce stau la baza lui, primii voluntari internaţionali, primii finanţatori instituţionali ce sprijină dezvoltarea voluntariatului în România, dar şi alte subiecte nu au constituit un adevărat obstacol pentru tinerii voluntari.

La finele acţiunii, scorul dintre cele două echipe fiind strâns, cu toţii au fost declaraţi câştigători. Au fost ceasuri voluntare în care protagoniştii au fost trup şi suflet în demonstrarea a ceea ce înseamnă specia VOLUNTARIAT! (DorohoiNews.ro)

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web