Lumea actuală este dominată de o luptă continuă pentru asigurarea resurselor financiare necesare traiului; deseori scuza că „muncesc pentru copii” sau „încerc să mă realizez pentru a avea ce le oferi lor mai târziu” face mai uşoară suportarea propriilor mustrări de conştiinţă apărute ca urmare a conştientizării faptului că petrecem mult timp pentru unele nevoi materiale în detrimentul celor familiale.
Zona în care trăim chiar obligă foarte multe familii să muncească foarte mult sau să plece în străinătate pentru a câştiga banii necesari asigurării unui minim pentru copiii lor.
Organizaţia mondială „UNICEF” intervine din nou în zona noastră şi continuă Campania de Participare şcolară „Hai la şcoală” prin finanţarea de cursuri pe tema educaţiei parentale pentru cadre didactice din comunele Şendriceni, Ibăneşti, Pomârla, Băluşeni şi încă două comune din judeţul Bacău.
Cursurile au fost organizate de către Fundaţia de Consultanţă şi Servicii Sociale pentru Copii şi Familii „HOLT România” la Botoşani în perioada 20-23 octombrie 2011.
Din comuna Şendriceni, de la Grupul Şcolar „Alexandru Vlahuţă” Şendriceni, au fost desemnate să participe la aceste cursuri profesoarele Nicoleta Dohotariu şi Luminiţa Saucă. În urma participării aceste cursuri cele două cadre didactice au obţinut certificat de acreditare pentru a organiza în comuna Șendriceni un curs similar de educaţie parentală folosind Programa „Holt România”. Cursul a debutat vineri, 9 decembrie 2011, cu un număr de 26 de părinţi ai elevilor din Structura Șendriceni 1 a unității şi va continua cu organizarea a 8 sesiuni de lucru şi comunicare cu părinţii participanţi.
Programul de educaţie parentală „ Cum să devenim părinţi mai buni” reprezintă o modalitate de educare a unei atitudini echilibrate a părinţilor vis-a-vis de familie, copii, carieră sau alte activităţi prezente în viaţa de zi cu zi. În curricula acestui program sunt incluse noţiuni teoretice despre dezvoltarea copilului, disciplinarea copilului, metode de a manageria stresul şi furia, fenomene ce apar inevitabil în viaţa unui părinte. De asemenea, se încurajează şi îngrijirea personală, în sensul practicării acelor activităţi specifice fiecărei persoane, independente de rolul de părinte, care au scopul de a o relaxa şi de a o încărca de energie şi bună dispoziţie. Acest lucru este chiar încurajat, cunoscut fiind faptul că atmosfera din cadrul unei familii este direct proporţională cu starea sufletească a părinţilor. Profesor Nicoleta Dohotariu. (DorohoiNews.ro)