În zilele de 21 și 22 decembrie copiii din Școala Cornerstone, îndrumați de voluntari ai Asociației HCI și cadre didactice, au avut plăcerea de a oferi părinților și celorlalți invitați două spectacole închinate apropiatei sărbători a întregii creștinătăți: Nașterea Domnului.
Printre invitații speciali au fost dl Primar Dorin Alexandrescu, dna Secretar Veronica Florea ai Municipiului Dorohoi, foștii elevi ai școlii – promoția 2011 și un grup de colindători de la Școala Cristinești, însoțiți de părinți și cadre didactice. La rândul nostru, am plecat să colindăm partenerii noștri de la Centre of Hope, unde copiii au oferit celor prezenți un spectacol deosebit.
Împreună ne-am bucurat de un program apreciat și recompensat de audiență cu îndelungi aplauze, iar la final, fiecare copil a plecat cu un cadou în mâini și cu dar deosebit în suflet, pe care-l vor vesti mai departe în Ajunul Crăciunului rudelor și prietenilor.
În apropierea sărbătorilor, conducerea Școlii Cornerstone urează elevilor, părinților, voluntarilor HCI, angajaților și tuturor colaboratorilor Crăciun Fericit! (DorohoiNews.ro)