Liceele cu promovabilitate sub 15% la examenul de bacalaureat din 2011 vor elabora pentru clasa a IX-a un plan de şcolarizare diminuat cu cel puţin o clasă, potrivit metodologiei Ministerului Educaţiei privind cifra de şcolarizare în anul de învăţământ 2012-2013.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a elaborat Metodologia pentru fundamentarea cifrei de şcolarizare şi stabilirea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pentru anul şcolar 2012-2013.
Astfel, liceele cu promovabilitate sub 15% la examenul de bacalaureat 2011 "vor proiecta pentru clasa a IX-a, zi, un plan de şcolarizare diminuat cu cel puţin o clasă".
Unităţile de învăţământ de nivel liceal unice la nivel de localitate, precum şi cele care au câte o clasă a IX-a, a X-a, a XI-a şi a XII-a sunt exceptate de aceste reglementări.
Pentru anul şcolar viitor, propunerile pentru proiectul planului de şcolarizare şi al reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar se vor elabora de inspectoratele şcolare.
Fiecare inspectorat şcolar va realiza un studiu prin care va fundamenta proiectul planului de şcolarizare din perspectiva argumentelor pedagogice, psihologice, sociologice şi economice.
Studiul va urmări analiza posibilităţilor de cuprindere a absolvenţilor claselor a VIII-a în ciclul inferior al liceului, în funcţie de oferta educaţională. De asemenea, studiul va urmări analiza opţiunilor elevilor claselor a VIII-a şi a opţiunilor absolvenţilor şcolilor de arte şi meserii din învăţământul special, promoţia 2012, pentru anul de completare (nivelul 2 de calificare), învăţământ de zi, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Clasa pregătitoare se organizează în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică acreditate sau autorizate. Aceste clase pot funcţiona şi la grădiniţe. Sursa: adevarul.ro