Dorohoi News Logo

Incendiu provocat de utilizarea unui aparat de sudură fără respectarea normelor PSI

incendiu _ElectroC

Luni, 18 octombrie 2010, puţin înainte de ora 17.00, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani s-a primit o solicitare de intervenţie pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o hală de producţie a unei societăţi comerciale din zona industrială a municipiului Botoşani, aflată în lichidare.
    A fost alertat Detaşamentul de Pompieri Botoşani, care s-a deplasat la faţa locului cu trei autospeciale cu apă şi spumă şi autospeciala pentru descarcerare şi prim ajutor. La sosirea gărzii de intervenţie ardeau mase plastice, deşeuri textile, hârtie, cartoane, depozitate în mai multe încăperi de la demisolul clădirii, existând pericolul să se extindă la spaţiile aflate la etajele superioare ale construcţiei.
    Fumul negru şi înecăcios degajat în urma arderii era vizibil de la câţiva kilometri. Având în vedere suprafaţa pe care se manifesta incendiul s-a luat decizia suplimentării forţelor de intervenţie cu încă un echipaj de la Detaşamentul de Pompieri Dorohoi. În total s-au deplasat şi au acţionat patru autospeciale cu apă şi spumă şi autospeciala pentru descarcerare şi prim ajutor. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au acţionat 32 pompierii din cadrul I.S.U. Botoşani şi 4 membri ai serviciului privat pentru situaţii de urgenţă al societăţii, timp de aproximativ o oră. Intervenţia a fost îngreunată de vizibilitatea redusă cauzată de fumul dens. Flăcările au distrus o cantitate însemnată de deşeuri de mase plastice, resturi textile, ambalaje,, pagubele fiind estimate la 1.000 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 200.000 lei.
    Cauza probabilă a incendiului o constituie nerespectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor pe timpul lucrărilor de tăiere a elementelor din metal utilizând un aparat de tăiere/ lipire (sudură autogenă). (DorohoiNews.ro)



Autor: DorohoiNews.ro

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web